Ignoratio elenchi

N-ai ce-i face, vorba ardeleanului care şedea pe o piuneză rătăcită în căptuşeala banchetei din compartimentul de tren în care-l repartizase, fatalmente, jocul ingrat al întîmplării: "Dacă-i musai, atunci îi că trebă!" Aşa şi noi, într-o presă în care înjurătura a ajuns etalon de calitate, cineva trebuie să-l trimită pe cititor la "cele culte", măcar din cînd în cînd. Astăzi, "m-a lovit" pe mine, iar cartea în chestiune este una de logică. De acolo poate afla oricine, chiar şi un şef de partid politic din România (tînăr şi liberal!), definiţia acestei erori materiale de judecată, considerată de către bătrînul Aristotel sursa tuturor greşelilor fundamentale de raţionament. Nu c-ar fi prima dată cînd vreunul dintre politicienii care nu-şi mai încap în piele de competenţe, de îndată ce ajung şefi de ceva (orice), partid, filială, gaşcă, disidenţă, sector sau bancă-n Cişmigiu!, ar face o asemenea greşeală! Problema este că abordarea strigată-n gura mare în spaţiul public, de către domnul cu pricina, ignoră nu doar materia problemei, ci face proba unei vaste şi descalificante inculturi politice instituţionale, emblematică, din păcate, pentru mulţi dintre cei care ajung să se aşeze la butoanele acestei harababuri semi-automatizate, pe care o numim stat!

Datele problemei sunt simple şi clare: o instituţie publică din sistemul securităţii naţionale (SIE) are postul de director vacant; desemnarea unui candidat şi numirea (sub raport juridic!) sunt atribute constituţionale ale Preşedintelui României, majorităţii parlamentare revenindu-i rolul de a conferi, prin vot, mandatul politic. Preşedintele României, pentru motive care sunt uşor de întrezărit, l-a desemnat pe cetăţeanul X, membru al Senatului şi al unui partid politic, altul decît cel care formează actuala majoritate de guvernare în postura de candidat. Conform legii, pentru a ocupa func-ţia respectivă, cetăţeanul X nu poate fi membru activ al unui partid, deci el anunţă că se auto-suspendă din calitatea de membru PNL, de îndată ce candidatura sa a intrat în procedurile de validare parlamentare. Ce spune "şeful" lui de partid? Trădare... trădare... trădare... de trei ori trădare! Orice mi-aţi zice e tare... e foarte tare, e prea tare şi, vă spun drept, eu nu cred că sunt gata să o semnez! Mai bine o dădea anonimă la telegraf, poate nu-i cunoştea nimeni slova!

De ce este atît de "opărit" şeful nostru de partid, s-a văzut cu ochiul liber şi de pe Marte! Pentru că domnul X n-a făcut "drumul la Canossa", la "Partid" (adică la el!), să ceară aprobarea pentru a accepta propunerea care i-a fost făcută de Preşedintele României. Dincolo de orgolii, oricum hipertrofiate, unde greşeşte grav faţă de stat şi instituţiile sale, domnul care se visează, dacă nu chiar se vede, deja, preşedinte al statului a cărui logică instituţională o calcă în picioare acum, din postura de candidat?

Prima greşeală este că nu a înţeles gestul suspendării din calitatea de mebru activ al PNL, anunţată de candidatul la şefia SIE. Aici nu era vorba de o semi-reverenţă făcută relaţiei sale politice cu partidul din care face parte, ci de o condiţie sine qua non. Gestul trebuia făcut, atunci cînd a fost făcut! În al doilea rînd, menţinerea acestuia într-un registru al opţiunilor personale nu este o "figură de stil", ci un semn al consecvenţei cu logica constituţională a procedurilor de desemnare şi validare a candidaturii la conducerea instituţiei cu pricina. Atât textul Constituţiei, cît şi natura relaţiei oficiale a directorului SIE cu instituţiile Executivului şi Legislativului, descrise în legile de funcţionare şi în cele care privesc organizarea şi funcţionarea instituţiilor din sistemul de securitate naţională, arată cu claritate că alegerea candidatului de către Preşedinte nu este, nu trebuie şi nu poate fi condiţionată de negocieri politice sau de raporturile de forţe electorale existente în Parlament, ori presupuse a exista în realitatea imediată sau viitoare a preferinţelor electorale! Preşedintele alege persoana, nu partidul, alianţa, majoritatea sau minoritatea parlamentară! Persoana trebuie să aibă calităţile necesare, profesionale şi politice, care să o susţină în faţa votului parlamentar şi ulterior în relaţiile cu instituţia pe care o va conduce precum şi cu cele de interacţiune! A încerca, cum a făcut şeful nostru de partid, să răstorni toată această logică instituţională şi să o prezinţi ca pe o afacere de partid, arată că nu ştii sau n-ai înţeles nimic din Constituţia României, aşa, bună-rea cum este ea!

Mai grav, încă, decît greşeala de igonorare a logicii în care Preşedintele acţionează constituţional, cînd este vorba despre desemnarea viitorului şef al SIE, este faptul, evident, că liderul nostru politic nu a înţeles nimic din avantajele pe care desemnarea candidatului cu pricina le poate aduce partidului său şi lui, în postura politică pe care o deţine!!! În loc să vadă partea plină a paharului, mult mai mare decît cea goală, în acest caz, domnia sa a ales să turbeze de furie, pentru că exista totuşi şi o parte goală! Mult mai mult decît în cazul Mihai Răzvan Ungureanu, PNL ar fi avut de cîştigat din asumarea numirii domnului Meleşcanu în funcţia de director al SIE! La vremea respectivă, chiar dacă a înghiţit în sec, premierul Tăriceanu a înţeles acest lucru şi s-a conformat regulilor jocului. Identificarea lui Meleşcanu cu PNL şi, mai larg, cu opţiunile liberale, este mai profundă în conştiinţa publică decît în cazul MRU! Îmbrîncirea simbolică a lui Meleşcanu pe scările din dos ale PNL, poate să satisfacă orgoliul inflamat al tînărului liberal, dar nu numai că nu va aduce niciun fel de beneficiu electoral partidului, ci dimpotrivă, va produce daune! Care este mesajul liderului PNL? Avea un candidat mai bun? De ce nu l-a anunţat! Avea obiecţii de fond la "trecutul, prezentul şi viitorul" lui Meleşcanu? De ce nu le-a făcut publice de atîta vreme şi de ce l-a susţinut pînă acum în funcţii senatoriale şi de conducere în PNL?

În sfîrşit, greşeala majoră a abordării pe care a îmbrăţişat-o C. Antonescu în chestiunea numirii şefului SIE, în persoana lui T. Meleşcanu, este confuzia gravă între palierul personal şi cel instituţional! Îi place sau nu cuiva, eficienţa instituţională, mai ales acolo unde este vorba despre instituţiile securităţii naţionale prevalează asupra considerentelor de competiţie politică! Dacă atîta lucru un lider de partid n-a avut vreme sau capacitate să înţeleagă, atunci pretenţia de a accede la funcţiile de vîrf ale statului este nu doar neîntemeiată, ci de-a dreptul detrimentală prin prejudiciile pe care le-ar putea produce, rezultat al ignoranţei şi incompetenţei instituţionale. Ori poate că liderul PNL speră să se califice "la locul de muncă", pînă atunci fiindu-i îngăduit orice, inclusiv să bată cîmpii după cum îi dictează umorile, ori după cum i-au suflat în ureche "sfătuitorii de taină"?

Morala este simplă, iar formularea ei cea mai frumoasă, nu doar literar, se găseşte în povestea lui Harap Alb: "Dacă te-a sfătuit cineva să faci asta, atunci rău te-a sfătuit, iar dacă ai făcut-o după capul tău, rău cap ai avut!". De unde şi morala a doua: chiar dacă este cineva şef (de orice) nu-i strică să mai pună mîna pe cîte o carte, că nu se ştie niciodată cînd ar putea să fie de folos! Iar, dacă nu găsiţi neapărat o carte de logică, e bună şi una de poveşti!