Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat că ţara sa va primi statutul de stat-observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), după ce preşedinţii celor cinci state membre ale Uniunii s-au pronunţat în acest sens.
Pe de altă parte, Kremlinul a explicat că liderii s-au pronunţat, mai exact, pentru elaborarea acestui statut, care nu există încă, relatează Radio Chişinău, citat de News.ro.
Într-o postare pe Facebook, şeful statului a scris că această zi este una istorică pentru Republica Moldova.
Igor Dodon a afirmat: "Decizia principială a fost adoptată - Republica Moldova va primi statutul de stat-observator în cadrul UEE. Pentru aceasta, unanim, au pledat cinci preşedinţi: al Rusiei- Vladimir Putin, al Belarusului - Aleksandr Lucaşenco, al Kazahstanului - Nursultan Nazarbaev, al Armeniei - Serj Sargsyan şi al Kârgâzstanului, Almazbek Atambaiev".
Dodon a precizat că această decizie nu înseamnă că Republica Moldova devine imediat membru al Uniunii Economice Eurasiatice, însă aceasta oferă posibilitatea de a cunoaşte mai mult despre principiile de funcţionare a uniunii şi oferă noi oportunităţi pentru agenţii economici autohtoni.
Preşedintele de la Chişinău a scris şi că Republicii Moldova îi este "sortit să prietenească şi cu Vestul, şi cu Estul, păstrându-şi şi întărindu-şi neutralitatea şi statalitatea".
Anterior, premierul Pavel Filip declara că documentele pe care Igor Dodon le va semna cu Uniunea Economică Eurasiatică vor fi nule, fără valoare juridică, deoarece şeful statului nu are depline puteri pentru asemenea tratate.
Şeful Guvernului a subliniat că Igor Dodon nu poate semna în numele Republicii Moldova acorduri internaţionale care nu au avizul Ministerului de Externe, nu respectă cerinţele legale şi nu vor produce efecte juridice dacă nu sunt ratificate de Parlament.
El a calificat acţiunile preşedintelui Dodon drept o simplă campanie de promovare a propriei imagini.
Şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că decizia prin care statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice au sprijinit vineri, pe 14 aprilie, la Bişkek, acordarea statutului de observator Republicii Moldova, nu înseamnă aderarea automată la această organizaţie.
Pe 3 aprilie, Igor Dodon a semnat la Chişinău şi un memorandum de colaborare cu Uniunea Economică Eurasiatică, dominată de Moscova.