Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, este preşedinte interimar al PNL

A.D.
Politică / 25 noiembrie 2024

Sursa foto: PNL via Facebook

Sursa foto: PNL via Facebook

Ilie Bolojan este noul preşedinte interimar al Partidului Naţional Liberal (PNL), informează Agerpres. Bolojan a anunţat că a acceptat să preia conducerea partidului la solicitarea colegilor, şi a propus o nouă echipă de prim-vicepreşedinţi şi secretar general pentru a aborda această perioadă de incertitudine

"Suntem la finalul acestei şedinţe a conducerii PNL într-o situaţie dificilă pentru PNL şi o situaţie de cumpănă pentru democraţia din România. În urma unor alegeri prezidenţiale, un prim tur în care indiferent de influenţele, lucrurile care sunt neclare, românii au dat un vot de protest împotriva lumii politice şi PNL a învăţat această lecţie. În această situaţie, conducerea PNL, domnul preşedinte Ciucă, cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general au demisionat din funcţie şi în urma acestei şedinţe, la solicitarea colegilor, am acceptat să preiau această situaţie dificilă în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal împreună cu colegii pe care i-am propus în cele patru funcţii pe prim-vicepreşedinţi şi secretar general. Sunt aici alături de mine domnul primar Emil Boc, domnul Adrian Veştea care va fi secretar general, domnul primar Ciprian Ciucu de la Sectorul 6, domnul Dan Motreanu, preşedintele PNL Giurgiu, şi Valeriu Iftime, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani în aşa fel încât zonele României să fie reprezentate, iar organizaţiile şi oamenii noştri performanţi să se regăsească în conducerea partidului", a spus Bolojan, după şedinţa conducerii liberalilor care a avut loc la Parlament.

El a precizat că în zilele următoare liberalii vor comunica "corect" cu cetăţenii ţării, toate angajamentele PNL.

"Pentru alegerile parlamentare vor fi lucruri pe care, dacă românii ne vor acorda creditul lor, le vom respecta. Nu vom face niciun fel de angajament care nu are acoperire", a mai precizat Ilie Bolojan.

El a preluat conducerea formaţiunii într-un moment dificil, după demisia lui Nicolae Ciucă şi a altor membri ai conducerii PNL.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. a fost o abordare gresita a pnl , de sustoinere neconditionata a lui Johanis./ Care a gresit.

    A sfidat.  

    Mesaje au fost. Ati pus un popa la finante.  

    Ati pus pe Catu, dar nu l-ati dat in gat. L-ati acoperit.  

    Ati zis ca , la fel ca PSD, ca au crescut pemnsiile , si gata ... aveti coturile / Ati uitat de militari , de doctori , de copii, de sfidarea afisata de ghertoii din localitatile tarii. De luxul urias afisat de oamenii platiti de stat.  

    De cozile de la pensii, de faptul ca la stat nu te poti opera de cancer ca nu au aparatura. Sau , te programeaza dupa ce mori.La privat , te intampina afisul : Nu avem contract cu casa de sanatate...

    Si atunci , copii oamenilor care sterg la cur vesticii , voteaza impotriva voastra. Indiferent de rezultat . Sa nu fiti voi! 

    Încă un individ egocentric, extremist și agresiv. Extremist adică adept al măsurilor extreme împotriva celorlalți.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb