Ilie Năstase, anunţat oficial de PC drept candidat la parţiale

A.C.
Politică / 23 aprilie 2014

Fostul jucător de tenis Ilie Năstase a fost anunţat oficial de Partidul Conservator (PC) drept candidat la alegerile parlamentare parţiale, pentru colegiul din Sectorul 4, rămas liber după demisia lui Dan Voiculescu din Senat, potrivit surselor din presă.

Năstase a declarat că doreşte să ajute sportul românesc şi a menţionat în acest sens legea sponsorizării.

Biroul Executiv al PC a validat, la şedinţa de astăzi, propunerea ca Ilie Năstase să candideze pentru Senat.

Conducerea PC a validat candidatura lui Laurenţiu Mihai, membu al formaţiunii conservatoare, pentru un alt loc de senator într-un colegiu din Sectorul 4, eliberat prin demisia lui Victor Ciorbea din Senat.

Cei doi candidaţi au fost prezentaţi în conferinţa de presă care a urmat şedinţei Biroului Executiv, de către preşedintele PC Daniel Constantin şi primarul Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone.

În declaraţia sa, Ilie Năstase a menţionat că vrea să se implice pentru a ajuta sportul românesc şi a menţionat nevoia de a se adopta o lege a sponsorizării în acest domeniu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ca nu-i celalalt Nastase !!!!da.. nu-i tirziu niciodata

    PARTIALUL NASTASE, as in tenis si paparuda in politica.

    Va iesi, din nou, tare sifonat.  

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb