Iliescu şi Geoană susţin că există tensiuni benefice în PSD

FA
Ziarul BURSA #Politică / 8 ianuarie 2008

Liderii social-democraţi Ion Iliescu şi Mircea Geoană au recunoscut, ieri, că există tensiuni în interiorul Partidului Social Democrat, dar au susţinut că acestea fac parte din categoria "tensiunilor benefice". În timp ce Mircea Geoană apreciază că "nici viaţa nu este o lună de miere continuă", Ion Iliescu susţine că "există tensiuni şi tensiuni".

"Sunt tensiuni şi tensiuni. Există tensiuni dis-tructive, pe care le vedem în ansamblul vieţii politice, în lipsa de conlucrare din instituţii, bazate pe abordări distructive, şi există tensiuni necesare în viaţa politică, pentru o clarificare nouă a acţiunilor conjugate de care dispune şi societatea. Nu orice tensiune este distructivă", a subliniat Ion Iliescu. În opinia sa, tensiuni vor continua să existe în viaţa politică.

Întrebat dacă vede o relansare a PSD cu o echipă care să îi cuprindă şi pe foştii lideri, Mircea Geoană a afirmat că "aşa ar fi şi normal".

În opinia sa, "ar fi o risipă şi un lucru necuviincios să nu te bazezi pe experienţa lui Ion Iliescu - de departe unul dintre cei mai experimentaţi politicieni".

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb