Prima Doamnă a Statelor Unite Jill Biden, în vârstă de 71 de ani, a fost testată pozitiv covid-19, prezintă "simprome uşoare" asemănătoare unei gripe şi urmează să fie tratată cu Paxlovid, anunţă marţi Casa Albă, care precizează că soţul său, preşedintele Joe Biden a fost testat negativ, potrivit news.ro.
Soţia preşedintelui american "a început să prezinte simptome apropiate unei gripe" luni seara, iar un test PCR s-a dovedit pozitiv, precizează directoarea sa de comunicare Elizabeth Alexander.
Jill Biden urmează să beneficieze de un tratament antiviral cu Paxlovid şi să se izoleze "cel puţin cinci zile" în South Carolina, unde se află în vacanţă împreună cu Joe Biden, precizează Elizabeth Alexander.
Preşedintele american a fost testat negativ covid-19 şi urmează, aşa cum a prevăzut, să revină la Washington marţi, anunţă un purtător de cuvânt al Casei Albe.
Joe Biden, în vârstă de 79 de ani, a fost testat pozitiv covid-19 la sfârşitul lui iulie şi prezenta simptome uşoare, însă s-a izolat timp de aproximativ două săptămâni, înainte să fie testat negativ covid-19 la 6 august.