Imagini din Viitor

Merită să le vedeţi. Le găsiţi pe Internet. În anii "40, firma Seagram a lansat o campanie publicitară cu sloganul Men Who Plan Beyond Tomorrow (într-o traducere liberă: "Oamenii care făuresc viitorul"). Compania producea whiskey, fiind la un moment dat prima distilerie a lumii, în termeni de volum. Or, whis-key-ul este o băutură pe care o fabrici astăzi, însă o consumi în viitor, peste mulţi ani, după ce a îmbătrânit în butoaie. De aici ideea sloganului.

Partea cu adevărat remarcabilă a acestei campanii publicitare e seria de ilustraţii. Desenatorii angajaţi de Seagram au fost cu adevărat vizionari, reuşind să prezică viitorul cu un straniu grad de precizie.

O ilustraţie din februarie 1943 prezintă doi oameni de afaceri anga-jaţi în ceea ce pare a fi un video-chat. Unul e la Londra, altul la Chicago, iar ecranele sunt color. O altă imagine, din iunie 1943, înfăţişează o sală de film ultramodernă unde este proiectat un film 3D. În aprilie 1944, desenatorii imaginează un autobuz cu tarabe de unde poţi cumpăra fructe şi legume, curios de asemănător cu dubiţele pe care le poţi întâlni acum în multe oraşe occidentale. În noiembrie 1944, un televizor cu fax. Biroul viitorului, din martie 1945: ultra-modern, cu ceva ce seamănă cu Internet-ul. În septembrie 1945, un fel de shopping-mall (acestea nu vor începe să fie construite decât la începutul anilor "50).

Nu toate imaginile anticipează corect viitorul. În aprilie 1947, o ilustraţie prezintă un sistem curios de livrare a poştei. Cutii şi pli-curi sunt aruncate direct din avion, într-un container cu o aripă asimetrică. În octombrie 1945, vedem trotuare rulante, care fuseseră inventate şi folosite de cel puţin 50 de ani.

Favorita mea este o ilustraţie din aprilie 1946. Un fel de bar-restaurant, cu un interior extrem de actual. Pe perete, televizoare care seamănă exact cu ecranele mari, cu plasmă, de astăzi. Chiar şi formatul (16:9) pare identic. Clienţii stau la mese, ori la bar, şi se uită la un meci de hochei. Color.

Privind aceste imagini, poţi judeca mai bine lumea noastră. Personajele sunt îmbrăcate bine, elegant. Practic toţi bărbaţii poartă costum şi cravată. Desenatorii nu şi-au putut imagina un viitor fără maniere, în care oamenii umblă în blugi ori beau bere la restaurant.

Ceea ce mă tulbură cel mai mult atunci când le văd este realizarea că trăim într-o societate ce pare lipsită de voinţa de a-şi imagina propriul viitor. Acum câteva zeci de ani, oamenii, de la copii la adulţi, aveau această ocupaţie, chiar plăcere. Literatura de anticipaţie se vindea ca pâinea caldă. Spectatorii urmăreau filme SF sau anchete despre lumea de mâine. Futurismul era un curent estetic. Automobilele aveau, în anii "60, ornamente inspirate de rachetele care plasau sateliţi pe orbită. Preşedintele Americii declara că ţelul naţiunii sale era de a duce un om pe Lună până la sfârşitul deceniului.

Acum trăim într-un prezent plat ca un ecran cu cristale lichide. Pasiunile oamenilor s-au schimbat radical. Se simte o atmosferă bătrânicioasă, obosită, decadentă. Zilele trecute urmăream un reportaj despre "haine vintage". Habar nu aveam ce înseamnă asta. Priveam, stupefiat, la femei care cumpărau haine vechi, purtate, din anii "70 sau "80, uitate printr-o debara. Ridicole, roase, spălăcite, însă cumpărătoarele le probau cu o evidentă plăcere. Aceasta nu este nostalgie pentru trecut. E doar aroganţa unui prezent care îşi permite să ia totul peste picior.

Mărunţişurile şi excentricităţile vieţii erau şi în trecut materia primă a ştirilor populare. Dar, vizionând recent un jurnal televizat, am fost contrariat de o diferenţă. Altădată, faptele aveau o logică a lor. Se ţineau unele după altele într-o secvenţă cauzală. Publicul citea fascinat despre o crimă, însă îşi punea întrebări. "Cine?" sau "De ce?". Multe dintre povestirile poliţiste populare erau publicate în foileton, fiecare parte fiind aşteptată şi anticipată, avid, câte o săptămână.

Acum, jurnalul prezintă evenimente fără nicio conexiune, adesea fără nicio logică. "Cetăţeanul Cutare s-a jucat cu o puşcă de vânătoare uitată de un vizitator. A scăpat-o şi s-a descărcat, ucigându-şi prietenul aşezat la masa vecină". Sau: "Lăsat nesupravegheat, bebeluşul a răsturnat lampa, declanşând un incendiu etc". Ori: "De la o întrerupere accidentală de curent etc". Doar neatenţia ne mai atrage atenţia. Şi doar până la un punct, desigur.

Cenzura viitorului ne lasă pe toţi mai săraci. Şi ca oameni şi ca cetăţeni. Spunem adesea că politicienii nu ştiu pe ce lume sunt. Dar ei nu ştiu nici măcar pe ce lume ar vrea să fie.

A imagina optimist viitorul nu este doar un exerciţiu superficial. Este o formă, elementară şi estetică, de solidaritate cu generaţiile viitoare.

Acum, drept e că nimeni nu-i profet în ţara lui. Nici măcar cei de la Seagram. Distileria nu a mai avut loc în viitorul pe care şi l-a imaginat cu atâta abilitate, fiind vândută, la bucată, acum zece ani. În sediul său a fost amenajat un complex rezidenţial.