Imobiliare.ro: 1 din 3 chiriaşi renunţă la contract pentru un preţ mai bun

F.D.
Companii #Construcţii / 28 august

Imobiliare.ro: 1 din 3 chiriaşi renunţă la contract pentru un preţ mai bun

Circa 44% dintre românii care şi-au căutat luna aceasta o locuinţă de închiriat au spus că cea mai importantă facilitate pe care o iau în considerare atunci când îşi aleg viitorul loc pe care să-l numească acasă este accesul uşor la mijloacele de transport în comun, potrivit unui sondaj realizat de Imobiliare.ro la care au participat 1.609 persoane care şi-au căutat o chirie în portal. Pentru alţi 25% locuinţa trebuie să fie dotată cu centrală termică, iar pentru 14% proprietatea ar trebui să vină la pachet şi cu un loc de parcare.

Preţul rămâne, însă, cel mai important criteriu după care se ghidează, iar în unele cazuri chiriaşii sunt dispuşi să facă şi compromisuri pentru a plăti mai puţin la final de lună, fie că discutăm despre o locuinţă care nu se află în cea mai bună zonă, fie de una care nu bifează foarte bine la capitolul calitate. Mai mult, 32% dintre cei care au luat parte la sondaj pun în balanţă necesitatea semnării unui contract cu un potenţial preţ mai avantajos pe care l-ar putea obţine din partea proprietarului, în timp ce alţi 5% nici nu iau în calcul contractul de închiriere.

Cel mult 30% din venituri, bani de chirie

Când vine vorba despre sumele de bani pe care sunt dispuşi chiriaşii să le achite lunar, 80% dintre respondenţi au dat acelaşi răspuns. Ei îşi doresc să dea lunar cel mult 30% din veniturile pe care le obţin pentru închirierea unei locuinţe. Există însă şi cazuri în care viitorii chiriaşi se gândesc să plătească sume care depăşesc o jumătate din salariu pentru a-şi găsi locuinţa dorită.

Apropierea începutului noului an universitar poate influenţa semnificativ preţurile solicitate de proprietari, având în vedere faptul că cererea atinge un nivel critic, iar oferta scade galopant. În trimestrul al II-lea, de exemplu, oferta de proprietăţi rezidenţiale listate la închiriere a scăzut, la nivel naţional, cu aproape 12%, ajungând la 66.800 de locuinţe. De altfel, mai bine de jumătate dintre respondenţii sondajului Imobiliare.ro care prospectează piaţa la ora actuală şi nu sunt la prima închiriere spun că simt că este tot mai dificil să găseşti o locuinţă.

2-5 vizionări pentru închirierea unui apartament. Chiria poate fi negociată

Cei mai norocoşi chiriaşi reuşesc să-şi găsească locuinţa potrivită încă de la prima vizionare, dar astfel de cazuri sunt, mai degrabă, o excepţie la nivelul pieţei. În 84% din cazuri aceştia au nevoie de 2-5 vizionări pentru a lua o decizie. Alţi 11% merg şi la 10 vizionări până când găsesc exact ce îşi doresc, potrivit unui sondaj desfăşurat de Imobiliare.ro în rândul profesioniştilor în real estate activi al nivelul pieţei. La cercetare au participat 202 agenţi imobiliari din întreaga ţară.

Proprietarii au nevoie în 73% din cazuri să deschidă uşa celor interesaţi de locuinţele pe care le scot în piaţă de 2-5 ori pentru a bate palma cu viitorul chiriaş, spun agenţii imobiliari. În 19% din cazuri pentru a atrage chiriaşul potrivit un proprietar are nevoie şi de 10 vizionări. Doar în 5% din cazuri primul venit este şi cel ales. Persoanele care au animale de companie sunt evitate de cei mai mulţi proprietari. Pe locul al doilea se află potenţialii chiriaşi care nu au un venit stabil, iar pe locul al treilea familiile care au copii mici.

Agenţii imobiliari spun, totodată, în proporţie de 68% că proprietarii sunt dispuşi să negocieze chiria pe care o solicită. Atunci când vine vorba despre interesul pentru semnarea unui contract de închiriere, acesta tinde să rămână în mare parte la acelaşi nivel ca anul trecut.

Cresc chiriile în perioada următoare

Circa 65% dintre agenţii imobiliari care au luat parte la sondajul Imobiliare.ro au fost de acord că până la sfârşitul toamnei vom putea observa noi scumpiri în materie de chirii. Din aceştia, 41% sunt de părere că majorările vor fi cu cel mult 10%.

În momentul de faţă, preţul mediu solicitat la închiriere pentru apartamentele cu 2 camere este de 550 euro/lună în Bucureşti şi Cluj-Napoca, 499 euro/lună în Braşov, 450 euro/lună în Constanţa şi de 400 euro/lună în Timişoara şi Iaşi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb