Cei mai mulţi chiriaşi anticipează, în 2025, majorări ale sumelor solicitate de proprietari pentru locuinţele lor, iar contextul de piaţă actual le susţine aşteptările, spun specialiştii.
Aproximativ 65% dintre participanţii unui studiu realizat de Imobiliare.ro şi de compania de cercetare a pieţei Unlock Market Research anticipează creşteri ale chiriilor în următoarea perioadă, proporţie în creştere faţă de cea înregistrată în cadrul unei cercetări similare realizate cu un an în urmă. Mai mult, numărul celor care încă mai cred în apariţia unor ieftiniri la nivelul pieţei a scăzut. Doar 14% dintre cei intervievaţi în cadrul studiului la care au participat 800 de respondenţi din şapte oraşe au menţionat că sumele solicitate de proprietari ar putea să fie reduse pe parcursul lunilor viitoare.
"În ultimii doi ani, chiriile nu au ţinut pasul cu evoluţia preţurilor pe segmentul vânzărilor, unde s-au înregistrat chiar şi majorări cu 20% în marile oraşe. Acest fapt a dus la o scădere a randamentelor din chirii. Ne aflăm, în momentul de faţă, într-o zonă de dezechilibru între preţul de vânzare şi cel de închiriere, dar ne aşteptăm ca acest lucru să se corecteze începând cu 2025. Chiriile vor creşte, cel mai probabil, într-un ritm mai accelerat decât au făcut-o anul trecut", a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Care sunt cele mai căutate zone din marile oraşe? Chiriile solicitate de proprietari la începutul lui 2025
Bucureşti: Cartierul Militari rămâne un punct de atracţie pentru mulţi dintre chiriaşi. Zona aflată în imediata apropiere a staţiilor de metrou Gorjului şi Lujerului ce se extinde până la Bulevardul Uverturii a fost cea mai căutată din Capitală în ultimul an în rândul potenţialilor chiriaşi care au parcurs ofertele disponibile pe Imobiliare.ro.
Popularitatea cartierului este dată de o serie de aspecte, precum accesul la magistrala de metrou M3 prin intermediul căreia poţi să ajungi în doar câteva minute în centru şi preţurile destul de accesibile. Proprietarii solicită pentru apartamentele din această zonă o chirie medie de 430 euro/lună, cu mai puţin de 100 de euro în plus decât în cel mai ieftin cartier bucureştean, Ferentari.
Centrul oraşului atrage, de asemenea, un număr semnificativ de persoane interesate de închirierea unei locuinţe în Capitală. Zona cuprinsă între Piaţa Victoriei şi Piaţa Universităţii se află pe locul al doilea în topul preferinţelor chiriaşilor. Aceştia trebuie să fie, însă, dispuşi să achite mai mult la final de lună pentru a se muta aici. Bugetul mediu necesar închirierii unui apartament a ajuns la 600 euro/lună.
Locul al treilea în clasament este ocupat de Drumul Taberei, un alt cartier din vestul oraşului unde chiria medie solicitată de proprietari este de 400 euro/lună, iar poziţia a patra este ocupată de zona Piaţa Unirii. În acest caz, preţurile cresc semnificativ. Un apartament poate fi închiriat, în medie, cu 650 euro/lună.
Cartierul Berceni se numără, totodată, printre cele mai atractive pentru cei interesaţi de închirierea unei locuinţe în Capitală. Chiriaşii trebuie să plătească aici lunar sume similare cu cele din Drumul Taberei.
Cluj-Napoca: Cinci zone ies puternic în evidenţă în preferinţele potenţialilor chiriaşi din Cluj-Napoca. Cel mai atractiv cartier, Mărăşti, nu este şi unul dintre cele mai ieftine din oraş. Proprietarii solicită, în medie, o chirie de 550 euro/lună pentru apartamentele listate pe Imobiliare.ro. Spre comparaţie, în cartierul unde întâlneşti cele mai mici chirii, Someşeni, ai nevoie de mai puţin de 400 euro/lună pentru o locuinţă.
Locul al doilea este ocupat de Gheorgheni, o zonă aflată pe un palier de preţ similar cu Mărăşti, iar pe poziţia a treia în clasamentul preferinţelor chiriaşilor din Cluj-Napoca găsim Mănăştur, unul dintre cele mai accesibile cartiere din oraş. Pentru a locui aici un chiriaş are nevoie de un buget mediu de 470 euro/lună.
Zona centrală a oraşului atrage, de asemenea, un număr important de potenţiali chiriaşi. Închirierea unui apartament cu o astfel de poziţie privilegiată necesită un buget mai generos. Chiria medie solicitată de proprietari este aici de 630 euro/lună.
Cartierul Zorilor din sudul oraşului ocupă locul al cincilea în topul preferinţelor clujenilor. Chiria medie pe care trebuie să o plătească o persoană care vrea să se mute aici este de 550 euro/lună, potrivit datelor Imobiliare.ro.
Braşov: Cei mai mulţi chiriaşi braşoveni se văd locuind în cartierul Tractorul, care s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani. Acesta depăşeşte ca atractivitate toate celelalte zone ale oraşului, chiar dacă proprietarii ţin destul de mult la preţ. Chiria medie pentru un apartament localizat aici a ajuns la 520 euro/lună, în condiţiile în care o proprietate aflată chiar în centrul istoric al oraşului poate fi închiriată cu un buget cu doar 30 de euro mai mare.
Cartierul Astra este al doilea cel mai căutat din oraş, iar preţurile pe care trebuie să le achite la final de lună cei care se mută aici sunt semnificativ mai reduse. Pentru închirierea unui apartament o persoană trebuie să aloce lunar un buget de 430 de euro.
Centrul Istoric al Braşovului ocupă locul al treilea în clasament, în timp ce zona Centrul Civic se află pe poziţia a patra. În cazul acesteia din urmă, chiria medie solicitată de proprietari este de 490 euro/lună.
Un interes ridicat întâlnim şi în cazul locuinţelor din zona Valea Cetăţii-Răcădău, unde închirierea unui apartament costă 470 euro/lună.
Constanţa: Cartierele Tomis Nord şi Badea Cârţan atrag împreună privirile celor mai mulţi potenţiali chiriaşi interesaţi de locuinţele din Constanţa. Chiria medie solicitată de proprietarii care listează astfel de locuinţe pe Imobiliare.ro a ajuns la 480 euro/lună.
Zona aflată în imediata proximitate a Parcului Tăbăcărie este a doua cea mai populară în rândul chiriaşilor. Bugetul pe care trebuie să şi-l aloce aceştia pentru plata chiriei este de 450 euro/lună. Aceasta este urmată în clasament de una dintre cele mai scumpe zone din oraş - Faleza Nord. Proprietarii solicită în acest caz o chirie medie lunară de 600 de euro, similară cu cea înregistrată şi în cazul apartamentelor localizate în centrul oraşului.
Zona Universitate şi cartierul Casa de Cultură închid clasamentul. Constănţenii care ajung să se mute aici trebuie să scoată lunar din buzunar 530 de euro, respectiv 480 de euro.
Iaşi: Cartierul Copou nu este doar cel mai prestigios din Iaşi, ci şi cel mai căutat în rândul celor care prospectează piaţa pe Imobiliare.ro. Aceasta este a doua cea mai scumpă zonă a oraşului pentru chiriaşii care trebuie să achite lunar, în medie, 480 de euro pentru un apartament.
Al doilea cel mai popular cartier ieşean este Tătăraşi. Proprietarii au aici pretenţii mult mai mici din partea chiriaşilor, pentru un apartament fiind cerută, în medie, lunar suma de 390 de euro. Centrul oraşului se poziţionează pe locul al treilea în topul preferinţelor chiriaşilor. Aceştia trebuie să achite pentru o locuinţă localizată aici cele mai piperate chirii din Iaşi. Ei au nevoie de un buget lunar de 500 de euro pentru acoperirea cheltuielilor de închiriere a unui apartament.
Cartierele Podu Roş, Păcurari şi Canta ocupă următoarele locuri în clasamentul celor mai atractive din Iaşi pentru chiriaşi. Chiria medie solicitată de proprietari viitorilor chiriaşi ajunge aici la 400 euro/lună.
Timişoara: Zona centrală atrage cei mai mulţi timişoreni interesaţi de închirierea unui apartament, în ciuda faptului că, odată mutaţi aici, vor achita cele mai mari chirii din oraş. Datele Imobiliare.ro arată că bugetul mediu necesar închirierii unei locuinţe este de 500 euro/lună.
Zona Complex-Stadion este a doua cea mai râvnită din Timişoara. În acest caz, chiriile scad puternic, proprietarii cerându-le viitorilor chiriaşi doar 350 euro/lună pentru un apartament. Locuinţele de pe Calea Aradului sau din imediata apropiere a acestei artere de circulaţie sunt şi ele la mare căutare în rândul timişorenilor. Pentru acestea trebuie achitată o chirie medie lunară de 450 de euro.
Cartierul Circumvalaţiunii, aflat în apropiere de Parcul Botanic, se poziţionează pe locul al patrulea în top şi este urmat îndeaproape de Lipovei. Cei care optează pentru închirierea unei locuinţe amplasate aici trebuie să se aştepte să le plătească lunar proprietarilor o sumă medie de 380 de euro.
Opinia Cititorului