IMPACT MODIFICARE CP ŞI CPP ASUPRA ACTIVITĂŢII DNA DNA: "Orice faptă care ar cauza un prejudiciu de sub 200.000 lei nu va mai fi investigată şi pedepsită"

Politică / 31 ianuarie 2017

DNA: "În cauzele trimise la instanţă procesul penal încetează, iar cauzele aflate în lucru la DNA se vor clasa"

DNA: "Orice faptă pentru care nu există plângere prealabilă depusă de partea vătămată nu va mai putea fi investigată"

DNA: "Dacă autorul faptei este însuşi conducătorul instituţiei, ar trebui să formuleze plângere împotriva propriei persoane"

DNA: "Controalele Curţii de Conturi, ale Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau ale altor organisme cu atribuţii de control, care vizează activitatea unei instituţii din anul anterior, nu mai pot determina formularea unei plângeri prealabile"

DNA: "Pedeapsa pentru infracţiunea de abuz în serviciu scade nejustificat de mult, de la maximum 7 ani la maximum 3 ani"

Direcţia Naţională Anticorupţie a întocmit o analiză a impactului pe care adoptarea - prin ordonanţă de urgenţă, a modificărilor Codului penal şi Codul de procedură penală - o va avea asupra dosarelor penale aflate în curs de instrumentare şi în proces de judecare.

Un comunicat de presă al DNA a precizat: "Această analiză a fost făcută în condiţiile în care, după transmiterea, la Ministerul Justiţiei, la data de 20 ianuarie 2017, a unui punct de vedere argumentat referitor la modificările propuse la Codul penal şi la Codul de Procedură penală, până astăzi nu s-a conturat o perspectivă şi o formă, alta decât cea iniţială, în care ar urma să fie modificate cele două proiecte care, între altele, ar favoriza persoanele care de acum înainte vor săvârşi fapte de abuz în serviciu - fapte asimilate infracţiunilor de corupţie.

În plus, de aceste modificări vor avea de profitat şi persoane deja acuzate/trimise în judecată pentru abuz în serviciu. Având în vedere că aceste prevederi intră în sfera legii penale mai favorabile, intrarea lor în vigoare, chiar şi pentru scurt timp, îi va avantaja pe cei deja anchetaţi sau trimişi în judecată.

1. Astfel, orice faptă care ar cauza un prejudiciu de sub 200.000 lei nu va mai fi investigată şi pedepsită; în cauzele trimise la instanţă procesul penal încetează, iar cauzele aflate în lucru la DNA se vor clasa. Limita de 200.000 lei nu are nicio legătura cu decizia Curţii Constituţionale a României în ceea ce priveşte această infracţiune, cu toate că, în nota de fundamentare se invocă acest aspect. Această limită este stabilită în mod arbitrar, fără a fi justificată în vreun fel, existând posibilitatea să fie favorizate anumite persoane determinate.

2. Orice faptă pentru care nu există plângere prealabilă depusă de partea vătămată nu va mai putea fi investigată. Dacă autorul faptei este însuşi conducătorul instituţiei, ar trebui să formuleze plângere împotriva propriei persoane. Mai mult, plângerea prealabilă poate fi introdusă doar în termen de trei luni de când partea vătămată a cunoscut existenţa faptei. Spre exemplu, controalele Curţii de Conturi, ale Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau ale altor organisme cu atribuţii de control, care vizează activitatea unei instituţii din anul anterior nu mai pot determina formularea unei plângeri prealabile.

Toate dosarele aflate deja pe rolul instanţelor, având ca obiect infracţiuni de abuz în serviciu, vor fi condiţionate de formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată. Dacă o asemenea instituţie va refuza formularea plângerii, se va dispune încetarea procesului penal.

3. Pedeapsa pentru infracţiunea de abuz în serviciu scade nejustificat de mult, de la maximum 7 ani la maximum 3 ani, fără a se preciza care este justificarea. În consecinţă scade termenul de prescripţie la 5 ani. Prin urmare, o serie de procese şi anchete vor înceta din cauza împlinirii termenului de prescripţie.

Reducerea pedepsei nu este justificată, ba mai mult, aduce în derizoriu orice efort de a descuraja conduita abuzivă a funcţionarului în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

De exemplu, în perioada 2014-2016, au fost trimise în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu 1.171 persoane fizice şi 34 de persoane juridice, iar prejudiciile cauzate prin comiterea faptelor este de peste un miliard euro (1.048.341.902 euro).

În prezent se află în lucru la DNA 2.151 dosare având ca obiect infracţiuni de abuz în serviciu.

În faţa acestei realităţi, pedeapsa trebuie să fie adecvată în momentul legiferării, în momentul individualizării prin aplicarea ei de către instanţă, cât si în momentul executării efective a pedepsei.

Or, prin noua reglementare va fi încurajată conduita abuzivă a funcţionarilor, incorectitudinea, imoralitatea, lipsa de onestitate şi de probitatea a acestora în soluţionarea unor drepturi şi interese ale persoanelor fizice sau juridice".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb