Consiliul de Administraţie al Impact Developer&Contractor (IMP) propune acţionarilor o majorare de capital social de 80 milioane lei, la 277,8 milioane lei, prin aport în numerar, cu emisiune de noi acţiuni. Banii vor fi utilizaţi pentru finanţarea proiectelor dezvoltatorului imobiliar, potrivit unui convocator transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Propunerea va fi discutată într-o AGA programată pentru 6 martie.
În prima etapă a acţiunii de majorare a capitalului, pot participa numai acţionarii companiei, iar în a doua fază acţiunile rămase nesubscrise vor fi oferite spre subscriere acţionarilor şi investitorilor.
Impact are un capital social de 197,8 milioane lei, divizat în 197,8 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 1 leu.
"Impact" a obţinut, anul trecut, un profit net al perioadei negativ, de -46,7 milioane de lei, în scădere cu 37% faţă de profitul net negativ al perioadei din 2012, când a fost de -74,8 milioane de lei, potrivit situaţiilor financiare preliminare neauditate ale companiei. Astfel, veniturile totale au crescut anul trecut cu 44%, de la 30,8 milioane de lei, cât au fost în 2012, la 46,7 milioane de lei, în timp ce cheltuielile totale au scăzut cu 37%, la 68,1 milioane de lei, potrivit aceleiaşi surse.
Lucian Claudiu Mateescu, directorul general al "Impact", ne-a declarat: "Anul 2013 a fost ultimul exerciţiu financiar negativ, pentru că, aşa cum vă spuneam, am eliminat cea mai mare parte a surselor care au provocat pierderi în trecut. Prioritatea echipei mele pentru 2014 este intrarea pe profit semnificativ".
Compania are deja acordul acţionarilor pentru lansarea unei emisiuni de obligaţiuni cu maturitate de cinci ani în valoare de 100 milioane lei. Caracteristicile emisiunii de obligaţiuni au fost aprobate în decembrie de acţionari, într-o AGA. Obligaţiunile sunt convertibile în acţiuni şi au o dobândă de 7% pe an.
Compania este controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, care, la finalul anului trecut, deţinea 44,24% din acţiuni. În acţionariat se regăseşte şi omul de afaceri Adrian Andrici (16,15%) şi compania de administrare a inves-tiţiilor East Capital, prin Salink Limited (10,1%). Iaciu a intrat în acţionariatul Impact în luna martie a anului trecut, când participaţiile deţinute de fondatorul companiei, Dan Ioan Popp, şi Carmen Săndulescu au fost vândute prin executare silită pentru un credit nerambursat. Iaciu este proprietarul centrului comercial Doraly şi cel mai mare acţionar al SIF Muntenia (SIF4).
1. Ceea ce a mai fost este ceea ce va mai fi
(mesaj trimis de Snow White în data de 03.02.2014, 09:51)
Obligatiunile Impact vor fi cumva cumparate de SIF 4 , dupa un model cunoscut ?