IMPASUL DIN SUA CONTINUĂ Dolarul - la cel mai redus curs din ultimele opt luni, faţă de euro

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 octombrie 2013

Dolarul - la cel mai redus curs din ultimele opt luni, faţă de euro

Moneda americană s-a depreciat ieri, pe pieţele externe, ajungând la cel mai redus curs din ultimele opt luni faţă de euro, în condiţiile în care blocajul financiar parţial al guvernului continuă, generând temeri că avansul economiei americane va încetini, iar Federal Reserve (banca centrală a SUA) va amâna reducerea stimulentelor monetare.

Dolarul a coborât cu 0,2% la ora 10.36, pe piaţa din New York, ajungând la 1,3603 unităţi/euro. Anterior, cursul a fost de 1,3623 dolari/euro, cel mai redus din 4 februarie până în prezent.

Moneda SUA a fost influenţată în mod negativ şi de anunţul potrivit căruia numărul solicitărilor de ajutor de şomaj au crescut săptămâna trecută. În schimb, moneda unică europeană a fost susţinută de anunţul privind dinamica peste aşteptări a indicelui care măsoară evoluţia industriei serviciilor din uniunea monetară, în luna septembrie.

"Plafonul datoriei SUA şi şomajul tehnic parţial din guvern sunt motive serioase pentru care dolarul scade raportat la euro", a declarat, citat de Bloomberg, Richard Franulovich, strateg valutar şef la "Westpac Banking" Corp. din New York.

În opinia sa, "pieţele au reacţionat la datele privind solicitările de ajutor de şomaj, însă atenţia este îndreptată către o viitoare soluţie în privinţa deblocării bugetului federal".

Conform datelor anunţate ieri de Departamentul Muncii de la Washington, numărul solicitărilor de ajutor de şomaj din SUA a crescut cu 1.000 săptămâna trecută, la 308.000.

Economiştii chestionaţi de Bloomberg aşteaptă un curs al dolarului de 1,31 unităţi/euro la finele anului, respectiv de 1,28 unităţi/euro la sfârşitul lunii iunie 2014.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb