Impetum Group a demarat colectarea percepţiilor pentru un nou studiu CONFIDEX, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Iniţiat la scurt timp după debutul pandemiei, CONFIDEX măsoară de 3 ani încrederea managerilor români în economia actuală şi are scopul de a crea repere concrete şi de a sprijini managerii în luarea unor decizii adaptate realităţii.
Conform comunicatului, managerii caracterizează 2022 ca fiind un an dificil, marcat de mai multe crize, criza energetică, creşterea preţurilor, războiul din Ucraina, un an în care încă s-au simţit urmările pandemiei. Oamenii de afaceri au avut timp să analizeze anul 2022 şi să facă estimări pentru 2023, care nu se arată un an facil.
"CONFIDEX a pornit ca un instrument menit să ne ajute să înţelegem şi să gestionăm criza economică ce părea iminentă la debutul pandemiei. Din fericire, datorită unei rezilienţe crescute a companiilor româneşti şi beneficiind de sprijin din partea statului, economia românească nu s-a confruntat cu o recesiune nici la debutul pandemiei şi nici la începutul războiului. Acum avem mai multe semnale contradictorii în economie: anumite opinii ale analiştilor economici şi ale investitorilor, apoi scăderea apetitului pentru creditare, scăderi ale consumului în anumite sectoare economice, dar şi previziuni de creştere economică pentru 2023. Asistăm la o evoluţie care ne poate duce spre recesiune? Ar putea fi prima recesiune adevărată din 2010 încoace? E doar o furtună într-un pahar cu apă?", a declarat Andrei Cionca, CEO Impetum Group.
De asemenea, prognozele institutelor de cercetare arată totodată că cea mai mare economie a Europei, Germania, va evita recesiunea în acest an, urmând a înregistra o creştere economică modestă, precizează comunicatul.
Pe parcursul anului trecut, încrederea în economie a scăzut, iar la finalul lui 2022, indicele Confidex a ajuns aproape de nivelul de la finalul anului 2020, primul an de pandemie, arată sursa. 1 din 3 companii se considerau afectate de creşterea tarifelor la energie, şi 70% afectaţi de războiul din Ucraina. Totodată, 43% dintre respondenţii la studiul CONFIDEX estimeau o scăderea PIB până la finalul anului. Pesimismul acestora nu a fost confirmat, conform INS, în anul 2022, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu anul 2021, cu 4,8%.
"A venit momentul să măsurăm din nou încrederea în economie a managerilor români", spune Andrei Cionca.