UniCredit Ţiriac Bank îi îndeamnă pe potenţialii beneficiari de fonduri europene să se prezinte în sucursalele băncii înainte ca studiul de fezabilitate şi cererea de finanţare să fie finalizate.
Acest lucru în condiţiile în care, începând din februarie 2011, prezentarea scrisorii de confort la depunerea proiectelor este obligatorie pentru toate proiectele a căror cofinanţare privată a cheltuielilor eligibile reprezintă cel puţin 100.000 euro.
Banca va emite scrisoarea de confort în urma analizei specifice şi a aprobării facilităţilor dedicate proiectelor cu finanţare europeană (credit punte, scrisoare de garanţie bancară, credit de investiţii etc). Modelul scrisorii de confort este unic pentru toate programele operaţionale finanţate prin instrumente structurale (POSCCE - Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, POR - Programul Operaţional Regional, POSDRU - Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane etc.), iar valoarea facilităţilor aprobate în baza cărora se va emite scrisoare de confort va acoperi minimum cofinanţarea privată a cheltuielilor eligibile şi cheltuielile neeligibile ale proiectului. În ceea ce priveşte potenţialii beneficiari ai Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, există deja un model al scrisorii de confort, valoarea minimă confirmată acoperind cofinanţarea privată a cheltuielilor eligibile.
UniCredit Ţiriac Bank a acordat, în 2009 şi 2010, facilităţi bancare de peste 360 de milioane de lei pentru aproximativ 150 de proiecte cu fonduri nerambursabile. Banca pune la dispoziţie solutii de finanţare şi garantare flexibile, care pot cuprinde mijloacele fixe finanţate prin proiect, cesiuni de creanţă, orice tip de gajuri şi ipoteci sau soluţiile de garantare oferite de fondurile naţionale de garantare (FNGCIMM, FGCR) şi Exim Bank.