ÎN 2015 Constantinescu: "Măsurile ASF pentru Astra şi Carpatica Asig vor influenţa piaţa asigurărilor"

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 ianuarie 2015

Constantinescu: "Măsurile ASF pentru Astra şi Carpatica Asig vor influenţa piaţa asigurărilor"

Un investitor serios nu va cumpăra, nici măcar pe gratis, o gaură neagră, a spus Cristian Constantinescu despre Astra

Piaţa asigurărilor va înregistra în acest an, în cel mai fericit caz, un nivel al subscrierilor similar anului 2014, dinamica acestui sector fiind influenţată de măsurile pe care le va adopta Autoritatea de Supraveghere Financiară în privinţa Astra şi Carpatica Asig, a declarat fostul preşedinte al UNSAR, Cristian Constantinescu, la un eveniment de specialitate.

"Dacă Astra şi Carpatica Asig ar intra în insolvenţă, piaţa va înregistra un recul de 5-10% în privinţa subscrierilor şi majorarea cotelor pe care asigurătorii le vor plăti la Fondul de garantare a asiguraţilor, alături de majorarea cotaţiilor de primă, care nu vor acoperi însă reculul pieţei", a afirmat Constantinescu, care a condus Allianz-Ţiriac până în 2010 şi în prezent este membru în Consiliul de Administraţie al companiei.

El a afirmat, potrivit Mediafax, că evoluţia pieţei asigurărilor va depinde "de ce va face ASF şi cât va fi lăsată să facă".

"Dacă Astra şi Carpatica Asig vor rămâne în piaţă va fi nenorocire, pentru că nici ceilalţi asigurători nu vor mai respecta legea şi se vor întreba, pe bună dreptate, «Noi de ce am respecta-o?», a spus Constantinescu.

El a adăugat că, în cazul Astra, marja de solvabilitate se află sub nivelul minim prevăzut de legislaţie, de mai bine de 18 luni.

"Când o să crape Astra, vom suferi cu toţii. Povestea cu investitorul la Astra nu ţine. Un investitor serios nu va cumpăra, nici măcar pe gratis, o gaură neagră. KPMG, administratorul special al Astra, nu va găsi niciun cumpărător. Mi-ar plăcea să cred că ASF va lua o decizie privind Astra până la finele acestei luni", a spus fostul şef al UNSAR.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a instituit în februarie 2014 procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei Astra, a suspendat acţionarii şi conducerea şi a numit firma KPMG ca administrator special, după ce a constat că asigurătorul are nevoie de capital suplimentar.

Preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a declarat în decembrie că 3-4 investitori străini au accesat informaţiile din banca de date deschisă în procesul de atragere a unui investitor pentru capitalizarea Astra Asigurări, care s-ar putea încheia până la finele primului trimestru din acest an.

Cristian Constantinescu apreciază că industria asigurărilor a avut un an dificil în 2014 şi plin de bâlbe din partea ASF, iar lucurile sunt departe de a merge într-o direcţie normală.

Domnia sa a spus: "Ca autoritate de reglementare, ASF este departe de a produce ce aşteptam să producă. Schimbările anunţate nu au reuşit să se ridice la nivelul aşteptarilor şi sunt mult prea multe bâlbe. Nu am primit, spre exemplu, răspunsul la întrebarea «În baza cărei legi funcţionează Astra?» şi nu numai ea. Inconsistenţa decizională şi toate bâlbele legate de brokeri se văd cu ochiul liber".

Referitor la cea mai recentă modificare a normei RCA, care a avut loc în ianuarie, Constantinescu a arătat că aceasta trebuia modificată mult mai consistent.

"Prevederea care obliga asigurătorul să îşi acopere obligaţiile asumate din prima de asigurare era oricum egală cu zero. În primul rând, nu putea fi controlată şi, în al doilea rând, nu exista nicio penalitate. Ce nu înţeleg este anularea prevederii care limita nivelul facturilor pe care anumite unităţi de reparaţii auto le pot prezenta asigurătorilor şi toată lumea ştie că în foarte multe cazuri sunt de două, chiar trei ori cât o factură de reprezentanţă auto. Acesta este un pas foarte mare înapoi, făcut fără ca cineva din ASF să aibă curiozitatea să studieze, analizând piaţa de asigurări, cam care este impactul în bani, în dauna medie, al facturilor de la aceste service-uri", a spus fostul şef al UNSAR.

El a arătat că ASF, la nivel declarativ, îşi propune să reducă primele de asigurare şi presiunea pe clienţi, dar adoptă măsuri total contrarii, care au ca efect creşterea tarifelor, şi nu scăderea acestora.

Constantinescu a calificat drept "aberante" recentele declaraţii ale unui reprezentant din ASF, care a afirmat că asigurătorii vor fi verificaţi şi sancţionaţi pentru posibilele abuzuri în privinţa modului de stabilire a nivelului primei RCA pentru tineri.

"ASF n-are absolut nicio bază legală pe care să fundamenteze un asemenea demers", a spus Constantinescu.

În acest context, a spus Constantinescu, o prognoză privind evoluţia pieţei de asigurări "este foarte greu de făcut" pentru anul 2015 în condiţiile în care "nu ştim ce va face ASF în acest an".

Andriescu, UNSAR: Imaginea şi neînţelegerea asigurărilor afectează dinamica subscrierilor

Industria asigurărilor are o problemă de imagine, dar şi de înţelegere în rândul clienţilor, care afectează dinamica subscrierilor companiilor de profil şi dorinţa consumatorilor de a încheia poliţe, a declarat preşedintele asociaţiei brokerilor (UNSICAR), Bogdan Andriescu.

"Dorinţa noastră este de a derula o activitate profesionistă, iar această se regăseşte cuantificată în procentul cu care creşte piaţa de brokeraj în fiecare an. Ne dorim să activăm într-un mediu concurenţial corect, în care regulile europene să se aplice în aceeaşi măsură şi în România, adaptate la realităţile pieţei locale", a afirmat Andriescu.

El a adăugat că este evidentă nevoia de protecţie şi utilitatea unei asigurări, dar încrederea pe care populaţia o are în sistemul de asigurări este în regres şi este afectată de procedurile de despăgubire, de plăţile neonorate şi de societăţi cu solvabilitate de 10 ori sub nivelul minim legal.

"Toate acestea nu îl lasă indiferent pe consumator, îl motivează să nu mai cheltuiască bani pe cumpărarea unei poliţe de asigurare. Există o problema de imagine, dar şi de înţelegere care se reflectă în suma pe care o cheltuieşte fiecare român anual cu asigurările, comparativ cu celelalte ţări din jur", a afirmat Andriescu.

PAID vrea o creştere de 10% a primelor, în acest an, după o campanie de informare

Societatea care emite asigurările obligatorii pentru locuinţe, PAID, vrea să aloce în acest an 1% din veniturile din 2014 pentru o campanie de informare a populaţiei, care va aduce un plus de 10% la nivelul portofoliului de poliţe, de la 1,5 milioane în decembrie 2014, potrivit companiei.

"În 2014, veniturile din subscrieri ale PAID au atins 143 milioane de lei şi vrem să alocăm pentru campania de informare a populaţiei cu privire la poliţa PAD o sumă reprezentând 1% din primele companiei. Derularea acestei campanii are aduce un plus de 10% la nivelul portofoliului de poliţe şi, implicit, la creşterea gradului de cuprindere în asigurare a locuinţelor la nivel naţional", a declarat directorul general al PAID, Nicoleta Neacşu, potrivit Mediafax.

PAID a încheiat anul trecut cu un portofoliu de 1,49 milioane de poliţe, dublu faţă de 2013, dar în scădere de la un maxim de 1,57 milioane atins la începutul lunii septembrie, potrivit datelor disponibile pe pagina web a companiei.

Neacşu a afirmat că a propus autorităţii de ASF o serie de modificări ale legislaţiei care reglementează funcţionarea PAID, care, adoptate, vor ajuta la mai buna funcţionare a companiei.

"Spre exemplu, ne dorim să vindem direct poliţe PAD. Conform legislaţiei, PAID nu poate vinde direct poliţe PAD, ci doar prin brokeri. De asemenea, credem că lipsa interesului brokerilor faţă de poliţele PAD este datorat comisionului, unul mic de altfel. O soluţie ar fi majorarea preţului poliţelor PAD, care dacă ar fi pusă în aplicare, ar permite şi cumpărarea unei reasigurări mai bune a PAID. O altă propunere ar fi schimbarea modului de instrumentare a dosarelor de daună", a mai spus Neacşu.

PAID a fost înfiinţată în septembrie 2009. Cei mai mari acţionari ai asigurătorului sunt Astra, Groupama şi Gothaer România, fiecare cu 15%. Generali România are o participaţie de 11%, iar ABC Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins, Grawe România şi UNIQA România deţin câte 5,5% din acţiuni.

Primele poliţe emise de PAID, cunoscute şi sub denumirea PAD, au fost emise în iulie 2010.

În 2013, primele subscrise pentru asigurările obligatorii de locuinţe au crescut cu 149%, la 60,25 milioane de lei, de la 24,2 milioane de lei în urmă cu un an, conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Potrivit legii, toţi proprietarii de locuinţe au obligaţia de a încheia poliţe PAD, care oferă acoperire împotriva riscurilor catastrofice (cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor) în limita sumei asigurate de 20.000 euro (poliţe tip A) sau 10.000 euro (poliţe tip B), în funcţie de structura constructivă a locuinţei asigurate.

Poliţele tip A acoperă daunele produse de inundaţii, alunecări de teren şi cutremur în limita a 20.000 de euro pentru locuinţe cu structură de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic.

În cazul poliţelor tip B, suma asigurată se ridică la 10.000 euro şi se referă la locuinţele cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic.

Proprietarii care nu îşi asigură locuinţele vor fi amendaţi de autorităţile locale cu până la 500 lei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb