Populaţia Germaniei a atins anul trecut un maxim istoric de 83,2 milioane de persoane graţie emigranţilor. Ritmul de creştere a fost însă cel mai mic din ultimii şapte ani. Cea mai mare economie a Europei continuă să sufere de pe urma unui deficit cronic de naşteri, arată cifrele oficiale publicate vineri, transmite Reuters.
La finele lui 2019, numărul persoanelor care trăiau în Germania era cu aproximativ 200.000 de persoane mai mare decât la finele lui 2018. Cu toate acestea, această creştere se datorează în întregime emigranţilor. "Fără câştigurile aduse de migraţie, populaţia ar fi scăzut", a precizat Oficiul federal de statistică.
Potrivit estimărilor preliminare, anul trecut un număr cuprinse între 770.000 şi 790.000 de persoane s-au născut în Germania şi aproximativ 930.000 au decedat. Numărul emigranţilor care au ajuns în Germania este estimat undeva între 300.000 şi 350.000 de persoane, însă de remarcat că această cifră este în scădere pentru al patrulea an consecutiv.
Germania suferă de mai mulţi ai de un deficit cronic de naşteri şi în consecinţă are una din cele mai îmbătrânite populaţii din lume. Anul trecut, cea mai mare economie a Europei a înregistrat cel mai mare număr de decese de după 1972. Îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe sistemul public de pensii din Germania şi este un motiv de îngrijorare pentru companiile care caută să angajeze muncitori calificaţi.
Peste un milion de persoane au fugit de război şi sărăcie din Orientul Mijlociu şi Africa începând din 2015 şi mulţi dintre ei s-au îndreptat spre Germania, atraşi de economia robustă, sistemul relaxat de acordare a azilului şi sistemul generos de protecţie socială.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.01.2020, 17:15)
Dacä Germania si alte state dezvoltate din Europa au deficit demografic si se confrunta cu o lipsa acuta a fortei de muncä... Atunci de ce nu dau liber pe piata muncii pentru cetatenii din Balcanii de vest,Moldova si Ucraina???
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.01.2020, 17:48)
Păi doamna Merkel a dorit alt tip de specialiști.E o femeie miloasă,a crezut că îmbină mila cu utilul.Lucrul acesta i-a afectat partidul la alegeri.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Jiji în data de 19.01.2020, 23:59)
Vorba lui Churchill: "Intre tari nu exista prietenie, ci doar interese". Probabil dezavantajele deschiderii pietei muncii pentru cetatenii din Balcanii de vest, Moldova si Ucraina sunt mai mari decat avantajele.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.01.2020, 17:20)
Lasă că o să crească nr.nașterilor începand de anul ăsta.Cred că dacă ar vedea Hitler cati nearieni sunt pe acolo si-ar mai trage un glonte în cap..
2.1. nearienii (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de zava în data de 19.01.2020, 18:30)
Când te referi la nearieni, te referi la cei mai nespălați europeni, cumva ? Oare de cine vorbesc... hmm...
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.01.2020, 19:27)
Nu -mi amintesc ca doamna Metkel să fi invitat la ea europeni fie spălați ,fie nespălati.Știi ,e chestie de preferințe!
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Jiji în data de 20.01.2020, 00:06)
Nu e chestie de preferinte, e chestie de interese. Cine crede ca nemtii au deschis granitele ca sa salveze lumea, mai crede in Mos Craciun.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.01.2020, 07:38)
Știu,știu fiindcă mi -ați mai explicat motivele însă era un răspuns ironic la opinia nr.2.1 cu privire la cei mai nespălați europeni.Oricum nu i -am considerat niciodată pe nemți mărinimoși,sunt defel reci și pragmatici.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.01.2020, 05:59)
Concluzia: cand bautura de multa si de calitate nu conteaza cat de basoalda este ea. Felicitari barbatilor pentru curaj!
4. fără titlu
(mesaj trimis de Dan T în data de 21.01.2020, 06:44)
Ce inseamna deschiderea pieții muncii?
Din România au intrat muncitori de toate felurile de zeci de ani, în 2019 Germania a fost destinația preferată.
Există legislație care restrânge dreptul la muncă pentru cei din Moldova sau Balcanii de V ?
Cu glumițe nu contribui cu nimic la o dezbatere lămuritoare nici despre România nici despre probleme internationale; este o prelungire a marilor dezbateri la o tuiculita de pe vremea comunismului.