Еurohold Bulgaria AD a raportat, pentru anul trecut, venituri operaţionale consolidate de 1,6 miliarde de leva (BGN) (817 milioane euro), în creştere cu 26% comparativ cu anul anterior, o valoare record în istoria companiei, se arată într-un comunicat, remis Redacţiei noastre.
În 2019, profitul operaţional consolidat al grupului a crescut cu 0,4% la 51 de milioane de leva (26 milioane euro). Excluzând rezultatul operaţional neconsolidat al companiei mamă, EBITDA consolidată per subsidiarele grupului a crescut cu 73% an/an la 55,7 milioane leva (28,45 milioane euro). În acelaşi timp, profitul operaţional al grupului, generat de operaţiunile de asigurări, s-a dublat anul trecut la 32,5 milioane leva (16,6 milioane euro).
Profitul net consolidat al grupului Eurohold a scăzut de la 16,9 milioane leva, în 2018, la 8 milioane leva în 2019 (4,09 milioane euro), care a fost atribuit în totalitate rezultatului neconsolidat al companiei mamă.
La finalul anului 2019, activele consolidate ale grupului valorau 1,5 miliarde leva (766 milioane euro), cu 7% mai mult decât la sfârşitul anului 2018.
Segmentul asigurărilor a fost cel mai mare contributor la creşterea Eurohold. Venitul grupului din operaţiune de asigurări au crescut cu 33% an/an, depăşind un miliard de leva pentru prima dată în istoria companiei şi ajungând la suma de 1,3 miliarde leva (663,9 milioane euro). Subscrierile de prime de asigurare ale Euroins Insurance Group AD (EIG), subholdingul Eurohold care concentrează toate subsidiarele de asigurări, au crescut cu 32% pe an la 848 milioane leva (433 milioane euro), în timp ce profitul înainte de taxare a ajuns la 21,6 milioane leva (11 milioane euro), mai mult decât dublu.
Subsidiarele nou achiziţionate de EIG în Europa Centrală şi de Sud-Est şi ţările CIS au fost principalii contributori la creşterea primelor. Primele brute subscrise ale ETI din Ucraina, specializată în asigurări de călătorie, au crescut abrupt cu 50% la 21,5 milioane leva (10,96 milioane euro), generând un profit pre-taxare de 4 milioane leva (2,04 milioane euro). Euroins Ucraina, cealaltă companie din Ucraina parte a EIG, a asigurat venituri de 17 milioane de leva (8,7 milioane euro), în creştere cu 7% an/an. Euroins Rusia a avut venituri de 56 de milioane de leva (28,6 milioane euro) din prime brute subscrise şi un profit înainte de taxare de 1,1 milioane leva (0,56 milioane euro). Euroins Macedonia de Nord a crescut cu 21% venitul din prime brute la 26 de milioane leva (13,3 milioane euro) şi cu 23% profitul înainte de taxare, la 1,6 milioane leva (0,8 milioane euro). Euroins Georgia a raportat venituri de 10,5 milioane leva (5,36 milioane euro), în creştere cu 57% an/an.
Euroins România a înregistrat o creştere de 25% a primelor brute subscrise la 530 de milioane de leva (270 milioane euro). Euroins Bulgaria, cea de-a doua companie ca mărime din grup, a asigurat 243 milioane leva (124 milioane euro) din prime brute subscrise, în creştere cu 41% an/an. Rezultatul companiei de asigurări din Bulgaria include contribuţia din partea operaţiunilor din Grecia şi Polonia, unde Euroins Bulgaria operează în baza libertăţii de stabilire şi de a presta servicii în spaţiul UE.
Segmentul auto al Eurohold, reprezentat de Avto Union AD, este cealaltă linie principală de business a holdingului, care şi-a îmbunătăţit excepţional profitul operaţional. Profitul operaţional generat de acest segment a crescut cu 64% an/an la 15,8 milioane leva (8,07 milioane euro), în timp ce veniturile au crescut cu 10% pe an, la 257 milioane leva (131,25 milioane euro).
Kiril Boshov, preşedintele consiliului de administraţie al Eurohold Bulgaria, a declarat: "Cu performanţa şi rezultatele obţinute în 2019 am confirmat tendinţa pozitivă în dezvoltarea noastră conturată în ultimii trei ani şi am continuat să ne extindem în mod sustenabil afacerile în Europa Centrală şi de Sud-Est, precum şi în ţările din CIS. Strategia noastră se concentrează pe transformarea Euroins Insurance Group într-unul dintre principalele grupuri de asigurări independente din regiune. Companiile pe care le-am achiziţionat recent au contribuit deja în mod pozitiv la creşterea holdingului. Vizăm de asemenea să ne creştem profitabilitatea businessului în mod constant".