ÎN 2021 Bento a înregistrat o cifră de afaceri de 27,3 milioane lei

G.U.
Piaţa de Capital / 22 martie 2022

Bento a înregistrat o cifră de afaceri de 27,3 milioane lei

Bento - Intellectually Curious (BVB: BENTO), companie antreprenorială românească, specializată în dezvoltarea şi implementarea de soluţii software şi furnizarea de servicii de infrastructură IT şi Cloud, raportează o cifră de afaceri de 27,3 milioane de lei, o creştere cu 78% comparativ cu anul 2020, EBITDA de 5,3 milioane de lei, +124% faţă de 2020 şi un profit net de 4,5 milioane de lei, o apreciere cu 144% comparativ cu anul anterior. Rezultatele pentru 2021 sunt auditate, conform unui comunicat de presă.

Radu Scarlat, Preşedinte al Consiliului de Administraţie BENTO, a declarat: "2021 a fost pentru noi un an cu o activitate dinamică la nivelul afacerii, reuşind să avem parte de creşteri pe toate planurile. În plus, în cea de-a doua parte a anului am fost implicaţi în pregătirea companiei pentru listarea pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, reuşind închiderea cu succes a plasamentului privat la finalul lunii noiembrie. Rezultatele financiare înregistrate anul trecut încununează munca titanică depusă în ultimii zece ani în optimizarea unor procese din cadrul activităţii noastre şi investiţiile constante realizate în dezvoltarea produselor software proprii, dar şi a calităţii serviciilor de Infrastructură IT şi Cloud livrate şi a parteneriatelor strategice încheiate, precum cele cu Microsoft, HPE sau CISCO. Astfel, am reuşit să avem parte de o creştere atât a portofoliului de clienţi, cât şi a veniturilor. Pentru anul acesta ne propunem să continuăm investiţiile în dezvoltarea produselor proprii, BENTO Field Service Management şi BENTO Mobile Device Management şi să demarăm planurile de extindere la nivel internaţional, şi în ţări din regiunea apropiată, precum Ungaria, Serbia sau Bulgaria."

În ceea ce priveşte împărţirea cifrei de afaceri pe linii de business, 65% din cifra de afaceri totală a fost generată de divizia IT, Infrastructură şi Cloud, în timp ce restul de 35% reprezintă contribuţia adusă de divizia Dezvoltare Software. În cadrul diviziei dezvoltare software sunt cuprinse activităţile de dezvoltare, implementare şi mentenanţă software, precum şi serviciile aferente managementului şi derulării proiectelor. În 2021, prima categorie de activităţi a contribuit cu 68,4% la cifra de afaceri generată de această divizie.

Potrivit sursei citate, în cadrul celor două linii de business, BENTO are un portofoliu de clienţi diversificat, format din companii multinaţionale din România, SUA şi Elveţia şi care a continuat să se extindă în 2021. Majoritatea veniturilor obţinute în 2021 provin de la companii active în energie şi utilităţi, 65%, în timp ce restul de 35% reprezintă venituri provenite din partea companiilor ce activează în telecomunicaţii, FMCG, sănătate, media, agricultură, IT, servicii, distribuţie FMGC, industrie alimentară şi transporturi.

"Din totalul veniturilor generate în 2021, aproximativ 32% din venituri au fost recurente. Suntem încântaţi să observăm o creştere constantă a valorii absolute a veniturilor recurente, adică acele venituri asociate serviciilor de suport şi actualizări pentru aplicaţiile existente ale clienţilor. Veniturile recurente au o pondere substanţială în rezultatele ambelor divizii ale companiei, acestea reprezentând factorul de stabilitate pentru activitatea BENTO, fiind un indicator al maturităţii serviciilor pe care le livrăm," a declarat Vlad Bodea, membru al Consiliului de Administraţie şi co-fondator BENTO.

Pentru 2022, conform bugetului de venituri şi cheltuieli care va fi suprapus aprobării în Adunarea Generală a Acţionarilor din data de 21 aprilie, BENTO estimează venituri totale de 28,4 milioane de lei, EBITDA de 5,8 milioane de lei şi un profit net de 5 milioane de lei. Compania îşi propune ca anul acesta să continue investiţiile în dezvoltarea produselor proprii, BENTO Field Service Management (FSM) şi BENTO Mobile Device Management (MDM). BENTO FSM reprezintă o suită de aplicaţii dedicate companiilor care livrează servicii prin intermediul echipelor distribuite în teren, în timp ce BENTO MDM este un sistem dedicat companiilor care administrează o flotă substanţială de dispozitive mobile, precum tablete, smartphones, POS, etc. Conform estimărilor companiei, potenţialul pentru BENTO FSM este unul ridicat, totalul pieţei imediate pentru acest produs este de aproximativ 125 milioane de euro.

În martie 2022, BENTO a anunţat semnarea unui parteneriat semnificativ privind implementarea BENTO FSM în cadrul Clarke Energy România prin intermediul căruia activităţile inginerilor de service din cadrul Clarke Energy România vor fi automatizate, implementarea unui astfel de sistem fiind primul pas spre eficientizarea acestor operaţiuni.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. BENTO - o alta unitate MAPN sub acoperire??? DNA (ca sa nu zic bunul-simt), pe unde esti??

    2 actionari minoritari cu studii militare

    o companie foarte buna, am cumparat si am incredere in conducatorii firmei si viitorul afacerii. Succes !

    1. O sa cumpar si eu. Deocamdata nu.

      Si eu sunt actionar, luat recent din piata nu din PP (din fericire, caci e mai jos pretul fata de PP). Arata bine compania, au scos rezultate bune la raportarea asta, tinand cont ca e o companie IT si are un PER 2021 de 12,5 la pretul din piata (13 lei), este de departe cea mai ieftina IT-ista de la noi. Sa speram ca sunt seriosi si o sa confirme si pe viitor cu rezultate din ce in ce mai bune.

    2020 profit net 1,8 milioane ron,cash 1,4 mil,la jumatatea lui 2021 decid sa-si dea dividende si din trecut in total 3,2 milioane

    dupa cum se vede din cash nu au cum sa si le plateasca si iau doar 1,379 milioane,sub jumatate 

    dar iau niste milioane bune 'pentru crestere' la sfarsit de 2021 in plasament si in T1 2022 achita datoriile catre actionari(dividende) cum scrie in raport 

    dupa asta ,desi fac 4,5 mil profit propun doar 1 mil lei dividend(cel mai mic din ultimii 3 ani) ca tocmai s-au facut zilele astea 'companie de crestere' 

    dar in trimestrul asta 2022 cand si-au achitat dividendele restante din banii atrasi nu mai trebuiau sa creasca 

    la fel cand si-au aprobat cu cateva luni inaintea listarii dividende din anii trecuti de 2,5 ori cat cash disponibil nu mai era necesar sa 'creasca'

    fix dupa ce atrag banii toti o dau cu cresterea,doar ca folosesc mare parte din ei sa-si achite datorii!Datorii facute cu o zi inainte sa-i apuce grija cresterii 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb