ÎN 2021 Profi a raportat un număr de 1560 de magazine

G.D.
Companii / 27 mai 2022

Profi a raportat un număr de 1560 de magazine

Seria succeselor Profi a continuat în 2021, cand reţeaua s-a dezvoltat semnificativ, adăugându-şi 173 de magazine noi şi remodelând 75 dintre cele deja existente, ajungând la finalul anului la un număr total de peste 1560 de magazine, dintre care 162 în noul format Profi, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, investiţiile Profi au crescut cu 15% in 2021, iar în 2022 îşi propune să crească din nou bugetul de investiţii, cu peste 20%, pentru a susţine realizarea a până la 300 de magazine pe noul format Profi, dintre care 150 de magazine noi, dezvoltarea aplicaţiei Profi precum şi alte iniţiative digitale importante (home delivery, RPA, IT cloud, etc), dar şi extinderea capacităţii logistice care trebuie să ţină pasul cu vânzările în creştere continuă.

Din punct de vedere financiar Profi a înregistrat un salt al vânzărilor cu 8%, până la 9.5 mld RON, în ciuda dificultăţilor întâmpinate din cauza restricţiilor de funcţionare a magazinelor ca urmare a crizei COVID. O contribuţie relevantă la avansul vânzărilor au avut-o magazinele deschise şi remodelate pe noul format Profi, acestea înregistrând o creştere LFL de 16%, cu mult peste media companiei.

"Aşa cum menţionam şi în trecut, rezultatul net nu este relevant în cazul nostru, întrucât dezvoltarea permanentă a reţelei de magazine presupune cheltuieli cu amortizările în creştere constantă şi dobânzi pentru creditele contractate pentru a suţine această dezvoltare. Dacă la acestea adaugăm şi amortizarea goodwill, o caracteristică a contabilităţii româneşti, ajungem la EBITDA 2021 în sumă de 423 milioane RON, cu 12% mai mare decât în 2020," a declarat Andrei Bica, directorul financiar al reţelei de magazine Profi. "Aşadar, avansul EBITDA este superior celui din vânzări, arătând că Profi este capabil să genereze valoare în mod organic, nu doar să ţină pasul cu vânzarile chiar dacă nici această misiune nu a fost uşoară într-un an în care a trebuit să absorbim impactul material al unor factori externi cum ar fi: creşterea preţului energiei electrice cu 30%, a combustibilului cu 25% şi a salariului minim cu 3%. Estimăm că în absenţa impactului negativ macroeconomic şi a celui din COVID, EBITDA 2021 ar fi putut fi cu 33% mai mare decât cea raportată."

Totodată, a crescut constant numărul magazinelor agent Profi, program care stimulează antreprenoriatul încredinţând unor agenţi administrarea unor magazine Profi integrate. În momentul de faţă numărul magazinelor partener este aproape egal cu cel al magazinelor Profi integrate. Această evoluţie face ca deşi numărul total al angajaţilor de sub umbrela Profi a crescut la aproape 26000, numărul celor care lucrează în magazinele integrate Profi să fie în scădere, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb