Afacerile Stem SURE, reprezentanţa din România a băncii de celule stem StemCare din Danemarca, au crescut de 12 ori în cei cinci ani de activitate pe piaţa locală, perioadă în care a efectuat 5.000 de recoltări, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"În ultimii doi ani, Stem SURE a înregistrat o creştere de 5% la nivelul numărului de recoltări şi estimăm că şi în următorii ani vom păstra acelaşi ritm ascendent. Printre provocările principale pe care le-a întâmpinat filiala autohtonă a StemCare se numără atât intensificarea concurenţei, cât şi constrângerile financiare ale populaţiei tinere", a declarat Bogdan Ivănescu, preşedintele Stem SURE.
Potrivit sursei citate, în 2009 funcţionau doar trei bănci de celule stem, în timp ce în prezent activează 18 companii în acest domeniu.
"Stem SURE a fost prima bancă occidentală care a intrat în ţara noastră şi a treia companie la nivel local şi a venit ca răspuns la o nevoie neacoperită de piaţa autohtonă. Stem SURE s-a menţinut în topul primelor trei bănci din ţară în toţi aceşti 5 ani de existenţă, în ceea ce priveşte numărul de recoltări", a mai spus Ivănescu.
Potrivit Asociaţiei Române a Băncilor Acreditate de Celule Stem (ARBACS), ponderea familiilor din România care apelează la recoltarea de celule stem la naştere a urcat anul trecut la 6%, de la 5% în 2012, valoarea acestei pieţe fiind estimată la 15 milioane euro.
ARBACS este o asociaţie înfiinţată în anul 2012 de trei companii de profil: Biogenis, Cord Blood Center Medical şi Stem SURE, care deţin cumulat circa 70% din piaţa de celule stem din România, această cotă fiind estimată să crească la 75% în acest an.