ÎN CADRUL UNEI VIZITE ÎN ŢARA NOASTRĂ: Preşedintele CEDO, discuţii cu Augustin Lazăr

T.I.
Politică / 7 martie 2019

Guido Raimondi (Sursa foto: Twitter)

Guido Raimondi (Sursa foto: Twitter)

Preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Guido Raimondi, a făcut, astăzi, o vizită în ţara noastră şi s-a întâlnit, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu procurorul general, cu conducerea CSM, cu procurori şefi ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, dar şi cu procurori din cadrul Parchetului General.

Potrivit Parchetului General, vizita a fost programată încă din octombrie 2018, în contextul cooperării dintre cele două instituţii, relatează Agerpres.

La întâlnirea de lucru interactivă au mai participat Iulia Antoanella Motoc, judecătorul din partea României la CEDO, Roderick Liddell, grefierul şef al CEDO, Nicolae Solomon, vicepreşedintele Secţiei pentru procurori a CSM, Codruţ Olaru şi Mihai Cristian Ban, membri ai CSM, conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"În cadrul întâlnirii au fost abordate teme de interes, precum: raportul dintre obligaţia de rezervă a magistraţilor şi libertatea de exprimare în lumina jurisprudenţei CEDO, operaţionalizarea Protocoalelor nr.14 şi 16 la Convenţia (europeană) pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale - ca mijloace de eficientizare a activităţii şi pentru o mai bună interpretare a convenţiei, folosirea instrumentelor digitale pentru schimbul de jurisprudenţă, posibilitatea desemnării instanţelor constituţionale ca şi înalte jurisdicţii ce pot solicita avize consultative, independenţa şi imparţialitatea justiţiei, separaţia şi echilibrul puterilor în stat, fenomenul de judiciarizare a vieţii publice. De asemenea, au fost identificate şi prezentate grupurile mari de cauze pendinte împotriva României (cauze care privesc condiţiile de detenţie, violenţa împotriva copiilor, femeilor ş.a)", a transmis Parchetul General, precizează sursa citată.

Augustin Lazăr a subliniat implicarea pe care judecătorul naţional, Iulia Antoanella Motoc, a avut-o în organizarea dialogului dintre magistraţi şi alte profesii juridice.

De asemenea, s-a discutat despre derularea proiectului naţional "Protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în faza de urmărire penală" ce a urmărit dezvoltarea responsabilităţii şi profesionalismului în activitatea procurorilor, pentru asigurarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale în concordanţă cu legea fundamentală a României, cu dispoziţiile Convenţiei (europene) pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cu procedurile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cu jurisprudenţa CEDO şi a CJUE.

Potrivit Parchetului General, Guido Raimondi a remarcat dimensiunea culturală a activităţii Ministerului Public, sensibilitatea magistraţilor Ministerului Public la problematica drepturilor omului, precum şi voinţa de întărire a capacităţii instituţionale în vederea respectării convenţiei, o aplicare mai bună a acesteia în ţările semnatare reprezentând soluţia reducerii numărului de cauze aflate pe rolul Curţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Guido Raimondi a remarcat dimensiunea culturală a activităţii Ministerului Public, sensibilitatea magistraţilor Ministerului Public la problematica drepturilor omului......

    Oare s-o fi referit la Onea si Portocala?. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb