ÎN CONDIŢIILE ÎN CARE ITALIA SE GÂNDEŞTE LA UN AJUTOR DE STAT PENTRU BĂNCI Curtea Europeană de Justiţie a decis că "bail-in"-ul este legal

A.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 iulie 2016

Curtea Europeană de Justiţie a decis că "bail-in"-ul este legal

Avocatul Gheorghe Piperea: "Decizia CJUE, o nenorocire pentru Matteo Renzi"

"Chestiunea aceasta este de competenţa CEDO, nu a CJUE", apreciază Piperea

Salvarea băncilor cu banii deponenţilor (n.r. "bail-in") este legală, a confirmat, ieri, Curtea Europeană de Justiţie, printr-o decizie care pune probleme Italiei, în condiţiile în care băncile italiene au în portofolii credite neperformante în valoare de aproximativ 360 de miliarde de euro, iar Guvernul de la Roma a discutat cu autorităţile de reglementare soluţii pentru sprijinirea instituţiilor financiare.

Potrivit Bloomberg, Curtea Europeană de Justiţie a confirmat, ieri, că prevederile Uniunii Europene (UE), conform cărora banii contribuabililor nu pot fi folosiţi pentru salvarea băncilor, nu contravin legislaţiei comunitare.

"Împărţirea costurilor între acţionari şi deţinătorii de obligaţiuni reprezintă o precondiţie pentru aprobarea, de către Comisia Europeană, a ajutorului de stat pentru o bancă aflată într-o situaţie dificilă şi nu contravine legislaţiei comunitare", se arată într-o decizie a Curţii de Justiţie a UE, care este obligatorie şi nu poate fi contestată, transmite Agerpres.

Avocatul Gheorghe Piperea este de părere că decizia CJUE este o nenorocire pentru premierul Italiei Matteo Renzi.

"Dacă s-a tranşat acest lucru, atunci nu avem altceva de făcut decât să îl acceptăm ca atare", ne-a spus Gheorghe Piperea, adăugând: "Dar, eu cred că, pe chestiunea aceasta, competenţa nu apaţine CJUE, ci aparţine Curţii Europene a Drepturilor Omului , pentru că este vorba de a proteja dreptul de proprietate.

Se pune în discuţie o ierarhie a drepturilor: ce este mai important, dreptul de proprietate al omului pe bănuţul lui care este în depozit sau «dreptul» băncii respective de a se salva de la faliment?

Pe altă parte, eu cred că vestea aceasta este o nenorocire pentru Matteo Renzi, care nu va mai avea altă soluţie, decât să ia banii deponenţilor, ca să salveze băncile italiene. O să iasă lumea în stradă. Acolo, băncile sunt foarte vechi şi, realmente, sunt finanţate din depozitele oamenilor.

Monte dei Paschi este nu numai cea mai veche bancă din lume, dar are şi o conotaţie religioasă. Italianul îşi ţine acolo economiile şi pentru că a crezut că este un vorba despre un anumit tip de bancă, cu o tentă religioasă, care nu îşi va permite niciodată să facă prostii, să confişte depozitele.

Ca să poată fi desfiinţată, directiva europeană pentru salvarea băncilor trebuie atacată la CEDO".

Comisia Europeană (CE) a revizuit, în anul 2013, reglementările referitoare la ajutoarele acordate băncilor în perioade de criză, în ideea de a transfera costurile de salvare a băncilor de la contribuabili spre investitorii privaţi.

Potrivit Curţii, reglementările prevăd norme clare cu privire la situaţiile în care se aplică împărţirea costurilor între acţionari şi deţinătorii de obligaţiuni şi când poate fi evitată. "Împărţirea costurilor poate fi înţeleasă ca fiind destinată să împiedice recursul la ajutoarele de stat ca un simplu instrument care să permită băncilor să depăşească dificultăţile financiare", precizează Curtea Europeană de Justiţie

În ultimele săptămâni s-a discutat foarte mult despre prevederile referitoare la împărţirea costurilor între acţionari şi deţinătorii de obligaţiuni, în condiţiile în care guvernul italian caută o modalitate pentru a recapitaliza o parte din băncile din Peninsulă, inclusiv cea mai veche bancă din lume, Banca Monte dei Paschi di Siena SpA.

Dosarul este unul problematic pentru premierul italian Matteo Renzi, deoarece o parte dintre obligaţiuni sunt deţinute de către familiile italiene care au cumpărat aceste titluri în speranţa unor randamente mai mari. Având în vedere că, în luna octombrie, ar urma să aibă loc în Italia un referendum cu privire la revizuirea sistemului politic, Renzi caută o soluţie care să salveze băncile fără a pierde voturile electoratului.

Gheorghe Piperea a comentat: "Matteo Renzi este cu spatele la zid. În octombrie are un referendum, care mi se pare chiar mai periculos decât pokerul pe care l-a jucat David Cameron cu Brexitul".

Recent, autorităţile italiene au lansat varianta recapitalizării băncilor cu 40 de miliarde de euro, însă opoziţia autorităţilor europene, în special a celor germane, a fost imediată. Ulterior a apărut şi varianta susţinerii indirecte, prin acordarea unor garanţii guvernamentale de 150 de miliarde de euro.

Toate aceste propuneri nu respectă, însă, reglementările europene privind ajutorul de stat, în condiţiile în care oficiali ai cabinetului Renzi au semnalat intenţia Italiei de a nu respecta noul cadru european de rezoluţie bancară, unde un bail-out nu poate avea loc înainte de bail-in.

Opinii de la Bloomberg şi din Financial Times arată că reglementările bancare europene trebuie relaxate, în caz contrar existând un risc major de ieşire a Italiei din UE.

Dificultăţile cu care se confruntă băncile italiene nu reprezintă o criză acută, iar băncile italiene ar trebui să înceteze să ceară fonduri publice ca să-şi rezolve problemele, a declarat, recent, preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, ca reacţie la planurile autorităţilor de la Roma de a susţine sectorul bancar cu ajutoare de stat.

Jeroen Dijsselbloem a declarat: "Da, există probleme cu creditele neperformante din băncile italiene dar aceasta nu este nicio noutate". Întrebat despre posibilitatea unei noi plase de siguranţă pentru sectorul bancar european, Dijsselbloem a declarat că se opune unor noi cereri din partea băncilor pentru sprijin de stat. "Au existat întotdeauna şi vor exista întotdeauna bancheri care spun că au nevoie de fonduri publice pentru recapitalizarea băncilor. Problemele din bănci trebuie rezolvate chiar de către bănci", a adăugat Dijsselbloem.

Banca Centrală Europeană estimează că 7,1% din creditele bancare din zona euro erau neperformante la finele lui 2015, un raport de aproape cinci ori mai mare decât cel înregistrat în SUA. Italia şi Grecia se află în cea mai proastă situaţie.

Opinia Cititorului ( 24 )

  1. un prieten pe nume Davide Serra.

    Bancile au cumparat CJUE? Care e procesul sa il pot citi si eu?

    CJUE amendeaza bancile si acum spune ca e ok bail-out. Au fost epurati judecatori ca in Turcia?

    Au dreptate britanici ca vor afara din UE. 

    1. Greseala bail-in

      in 2013 dormeai cind parlamentu eu ropean viola populatiunea UE, acuma cund te deranjeaza si pe tine ceva prin spate ai prins glas....la munca vere pentru banci !

      Unul pentru toti, banci pt populatie nu se aplica.

      Muschetati se rascolesc atolo unde sunt! 

      Muschetatii sunt raschetati :))

      Aveti dreptate!

    Deci bancile sunt entitati neprihanite, numai noi, debitorii in CHF suntem ai dracu', da, da, hai ca incepe sa devina palpitant, Germania, Italia...ce urmeaza oare?

    1. Bail-in poate fi realizat doar in momentul in care banca intra in insolventa. Aceasta ar fi echivalentul falimentului persoanelor fizice. Cu legea darii in plata poate oricine sa renunte la imobil chiar daca nu el poate plati ratele. Aceasta lege ar fi echivalentul unui bail-in la discretia bancilor. Adica in cazul in care banca asa doreste. Bail-in se poate realiza doar pentru sumele negarantate, in cazul Romaniei, cele peste 100k euro pentru fiecare institutie bancara. In conditiile in care in Romania exista peste 10 banci importante, practic prin bail-in poti pierde ce ai peste 1 milion de euro. Aici am exclus faptul ca poti sa iti duci banii si in alte banci din afara Romaniei.

      Prin alta comparatie, in momentul in care o societate comerciala intra in insolventa, creditorii (cei care au imprumutat acea entitate) fie ei bancari sau furnizori sau detinatori de titluri de valoare nu isi mai recupreaza banii. In aceste conditii falimentul unei societati poate fi echivalat cu bail-in bancar.  

      Insa pana la depunatori mai e actionarii si imprumuturili subordonate, fara a pune la socoteala si Additional Tier One ca acela pe care l-a subscris EGB in valoare de 500 milioane din programul de 2 miliarde.Pana la depunatori mai Este asadar Cale lunga.

      Prin aceasta decizie Cjue a declarat moarte democratiei. Trecem intr-o alta faza a civilizatiei.

      Nu te mai informa din diverse grupuri de pe Facebook. Cei care iti explica in grup ce inseamna bail in sunt cizmari sau angajati RAR, , habar nu au. Cipru a facut intr-adevar bail in si a facut fix ce ti-a explicat Andrei Damian. Sanatate multa!

      În Cipru au ținut cont de suma garantată de stat atunci când au fost nevoiți s-o ignore. :)))

      Hai, bagă cuie, tovarășe cizmar de la bancă. 

      Nu cunoasteti procedura de bail-in, nici cand se aplica, nici carei banci. Mai cititi.

      Fals. Si ca are dreptate, si ca este vreo diferenta intre depunatori sau senior bond-holders.

      Cred ca acesta e procesul despre care a scris Bursa. Nu l-am citit inca.

      La ce parti sunt in proces poate ar trebui un teren neutru. Mallis si Malli/ Comisia si Bce, publicat in 21.04.'16. Nu inteleg de ce publica bursa asa de tarziu despre aceasta. E bine si acum ca celelalte nu au scris nici macar azi.

      Sunt curios de ziarele din Japonia, Germania, Sua, Rusia si nu numai legat de acest aspect, dar e bariera de limba :( 

      ...prin ordonanta de "urgenta". Deja s-a vehiculat ca plafonul de 100k e cam mare pentru o tara ca Romania.

      Nu cred ca bancile din Ro au nevoie de bail-in, insa daca s-ar ivi ocazia nu stiu daca ar rata-o. Vorbesc pentru ca in anii '90 eram in Ro, bancile cadeau ca mustele, prejudiciul nici nu a fost vreodata cuantificat, daramite recuperat. Guvernatorul era acelasi, parlamentul la fel, restul e vorbarie. Lupu-si schimba parul... 

      Adica pana la Dumnezeu te papa sfintii..... 

      Te inseli. Este cazul contra Sloveniei. Italia nu a fost parte in proces.

       

      Court of Justice of the European Union  

      PRESS RELEASE No 80/16 

      Luxembourg, 19 July 2016 

      Judgment in Case C-526/14 

      Tadej Kotnik and Others v Dr¾avni zbor Republike Slovenije 

       

      The Communication from the Commission on aid to the banking sector is valid 

       

      In particular, burden-sharing by shareholders and subordinated creditors as a prerequisite for the 

      authorisation, by the Commission, of State aid to a bank with a shortfall is not contrary to EU law

    Share

    Romania tv 16.18, din economica a citat.

    Dosarul de pensie nu e depus. 

    1. Astept si eu un raspuns pe mail, am sunat, va resunam ...

      10 sec ( sa il recunoasteti), pt Make e titlul. 

    BAIL IN SAU LEGIFERAREA HOTIEI!!

    CREDITELE NEPERFORMANTE TREBUIESC IMPUTATE PERSOANELOR FIZICE CARE AU APROBAT ACORDAREA LOR!!  

    1. Ar mai fi și returnarea bonusurilor încasate din acordarea de credite neperformante.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb