ÎN DECEMBRIE, ANAF rambursează cea mai mare valoare a TVA din 2013

F.A.
Companii / 11 decembrie 2013

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează, în luna decembrie, 1.565,02 milioane de lei, cea mai mare valoare a taxei pe valoarea adăugată (TVA) din acest an, anunţă un comunicat remis astăzi redacţiei.

În selecţia lunii decembrie 2013, au fost cuprinse, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA, urmând a fi restituite cele cu vechime de până la data de 2 decembrie.

În acest sens, Fiscul va efectua deconturi cu compensare şi restituire ce totalizează 1.497,65 milioane de lei, din care se compensează 52,94 milioane de lei, restul urmând a fi restituit. În plus, ANAF are în vedere deconturi cu compensare integrală în valoare de 67,37 milioane de lei.

În cazul compensărilor totale sau parţiale, se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, ce totalizează 1.444,71 milioane de lei, plata efectivă a fost programată în două tranşe. Prima tranşă (9 decembrie) a totalizat 522 de milioane de lei, iar restul sumei va fi plătit pe 24 decembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb