Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) va organiza în luna decembrie 69 de programe de formare profesională la nivel naţional, pentru 1.031 de persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi de cea a Municipiului Bucureşti, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă, programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează următoarele calificări: operator introducere validare şi prelucrare date - 98 de persoane; inspector (referent) resurse umane - 85 persoane; îngrijitor spaţii verzi - 76 persoane; inspector în domeniul sănătăţii şi securitaţii în muncă - 59 persoane; lucrător în comerţ - 56 persoane; competenţe cheie-comunicare în limba română - 42 persoane; femeie de serviciu - 42 persoane; ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie - 42 persoane; electrician constructor - 34 persoane; mecanic auto - 29 persoane.
Cursurile cu cei mai mulţi participanţi se vor organiza în judeţele Mureş (140 de persoane), Dolj (93 persoane), Dâmboviţa (84 persoane), Galaţi (84 persoane) şi Braşov (70 persoane).
Persoanele interesate de participarea la aceste cursuri se pot adresa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa sau pot vizualiza oferta de cursuri pe site-ul ANOFM.
1. Bani irositi
(mesaj trimis de Eu în data de 19.11.2021, 12:22)
Dacă tot aveți bani face-ti cursuri de șoferi profesioniști, deciziei în construcții, instalatori...sau alte meserii care sunt cerute pe piața muncii, altfel irositi banii....