Polonia va începe în decembrie construirea unui gard permanent de-a lungul graniţei cu Belarus, unde se află numeroşi migranţi, lucrările urmând a fi finalizate în primul semestru al anului 2022, a anunţat luni ministrul de interne polonez Mariusz Kaminski, potrivit unui comunicat, relatează dpa şi AFP, citate de Agerpres.
''Proiectul pe care trebuie să-l ducem la îndeplinire este o investiţie absolut strategică şi prioritară pentru securitatea naţiunii şi a cetăţenilor săi'', a declarat ministrul polonez.
Într-un mesaj postat pe Twitter, Kaminski a precizat că lucrările de ridicare a gardului permanent se vor concentra la început pe patru secţiuni.
Polonia a instalat deja un gard temporar de-a lungul frontierei pentru a-i opri pe migranţii care intră ilegal în ţară. Gardul este făcut din sârmă ghimpată şi are o înălţime de aproximativ 2,5 metri.
Acesta va fi înlocuit cu un gard permanent de 5,5 metri înălţime şi dotat cu senzori de mişcare şi camere de luat vederi. Bugetul alocat acestui proiect se ridică la 366 de milioane de euro.
Guvernul polonez numeşte acest gard permanent o ''barieră'' sau ''baricadă'', evitând în mod evident cuvântul ''zid'', notează dpa.
Graniţa Poloniei cu Belarus, care este şi o frontieră externă a UE, are o lungime totală de 418 kilometri.