În zonele nisipoase din judeţul Dolj a început recoltarea grîului, specialiştii din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală estimînd că în acest an la grîu se vor obţine, în medie, peste 3.000 de kilograme la hectar, iar la orz - peste 4.000 kg/ha.
Ion Călin, prefectul judeţului Dolj, a declarat, citat de Rompres, că în acest an, din toate judeţele ţării, Doljul are cea mai mare suprafaţă cultivată cu grîu - peste 200.000 de hectare, iar dacă în următoarea perioadă nu vor fi precipitaţii se estimează că producţia de grîu din judeţ va depăşi 600.000 de tone.
Prefectul Doljului a mai spus că pentru a acţiona operativ, întrucît ar putea cădea precipitaţii care să compromită recolta, la nivelul DADR Dolj s-a înfiinţat un dispecerat pentru planificarea operativă, pe localităţi, a combinelor. "Apelînd la acest dispecerat, persoanele care deţin combine şi care în localităţile de reşedinţă nu au de treierat pot merge în alte zone unde cererea de combine este mai mare. De aceea, le recomandăm tuturor celor care au combine să nu le ţină degeaba în hangare şi să apeleze la DADR Dolj pentru a merge la treierat în alte localităţi", a spus Călin.