ÎN ESTIMAREA DEFICITULUI DE CONT CURENT, Analiştii externi sunt mai pesimişti faţă de cei interni

Andreea Arăboaei
Ziarul BURSA #Politică / 15 septembrie 2008

În primele şapte luni ale acestui an, balanţa de plăţi a înregistrat un deficit de 9,4 miliarde de euro, în creştere cu un miliard comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2007, respectiv cu 1,4 miliarde faţă de perioada ianuarie-iunie 2007, potrivit informaţiilor Băncii Naţionale. Comunicatul BNR motivează că principalul factor care determină soldul contului curent este, în continuare, deficitul balanţei comerciale.

Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat, recent, datele privind deficitul comercial, acesta ajungând la aproximantiv 10,2 miliarde de euro, cu 9,3 % mai mare faţă de primele şapte luni din 2007, dinamica exporturilor devansând cu 3,3 puncte procentuale dinamica importurilor, pentru a opta lună consecutiv, informează INS.

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale, a declarat recent, că la sfârşitul anului vom avea un deficit extern, ca pondere în PIB, asemenea celui de anul trecut, 14%. Domnia sa susţine că ţara noastră trebuie să urmeze politici care să permită reducerea treptată şi previzibilă a deficitului de cont curent, până la nivelul acoperirii, aproape în intregime, cu investiţii directe de capital, pentru a asigura îmbunătăţirea bonităţii externe. Ceea ce este important, consideră guvernatorul, este ca reducerea aces­tuia să se realizeze în condiţiile unei creşteri economice sustenabile şi printr-un mix echilibrat de politici economice, la care să se adauge grăbirea reformelor structurale care să ducă la creşterea productivităţii muncii.

Şi Ionuţ Dumitru, economist şef al Raiffeisen Bank, consideră că este necesară o ajustare cu 1% pe an, până la 10%, nivel sustenabil în opinia domniei sale, în urma unei analize realizate în acest sens, care relevă că elementele componente care determină un deficit sustenabil sunt maşini, utilaje, respectiv produsele petroliere şi cele farmaceutice. Domnia sa consideră că o reducere mai mare de 10% ar însemna o reducere a creşterii economice.

Mai pesimişti sunt instituţiile internaţionale şi agenţiile de rating, care prognozează un deficit de cont curent mai mare decât cel înregistrat anul trecut.

Fondul Monetar Internaţional consideră că acesta va fi, în acest an, de 14,4%, în timp ce Comisia Europeană îl vede la un nivel de 16,2%. Cel mai pesimist este Fitch, care susţine că aces­ta va atinge 17% din PIB, din cauza încetinirii economice din zona euro care ar putea determina o reducere a importurilor, şi menţinerea la un nivel ridicat a preţurilor la produsele petroliere.

Peste nivelul înregistrat anul trecut îl estimează şi Nicolaie Alexandru, senior economist al ING, motivul, susţinând şi el, este că încetinirea creşterii economice a zonei euro va duce la scăderea exporturilor, în timp ce importurile sunt susţinute de creşterea cererii interne dublă faţă de cea a PIB.

Lucian Anghel, economist şef al BCR, susţine că ponderea deficitului de cont curent în PIB s-ar putea reduce până la 13,7% în acest an, creşterea economică susţinută determinând reducerea ponderii acestuia în produsul intern brut. "Ţara noastră rămâne atractivă pentru investitorii străini, menţinându-se în continuare trendul crescător al investiţiilor străine directe, care pot depăşi 9 miliarde de euro în acest an", consideră economistul BCR.

Deficitul contului curent în perioada ianuarie - iulie a fost acoperit în proporţie de 61,4% prin investiţii străine directe, acestea ajungând la valoarea de 5,7 miliarde de euro, mai informează BNR.

Vergil Voineagu, preşedintele Institutului Naţional de Statistică, a declarat recent, că investiţiile străine vor depăşi 10 miliarde de euro în acest an, întrucât, în semestrul al doilea, tendinţa acestora este de a creşte mai mult comparativ cu prima parte a anului.

Datoria externă pe termen mediu şi lung s-a majorat cu 17,8%

Datoria externă pe termen mediu şi lung a înregistrat, la 31 iulie, nivelul de 45,3 miliarde de euro, cu 17,8%, mai mare faţă de 31 decembrie 2007, potrivit datelor BNR.

Acelaşi comunicat informează că datoria externă publică şi public garantată, în aceeaşi perioadă, a fost de 10,4 miliarde de euro, reprezentând 23% din datoria externă pe termen mediu şi lung (faţă de 26,6% la 31 decembrie 2007). Datoria externă negarantată public, conform BNR, a însumat 29 miliarde de euro în primele şapte luni, fiind cu 16,4% mai mare decât la 31 decembrie 2007; rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 23,9% în perioada ianuarie - iulie 2008, comparativ cu 21,8% în anul 2007, iar gradul de acoperire a fost 5,5 luni de import la 31 iulie 2008, faţă de 6 luni de import la 31 decembrie 2007.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb