În faţa unei alegeri

Eventuala ieşire a Marii Britanii din UE nu ar fi o tragedie, ba ar putea deveni o şansă. Şi aceasta, în ipoteza în care ieşirea Angliei se va şi întâmpla! Căci consecinţele votului "pentru" ieşirea din UE au dovedit cât de fragil este, de fapt, Regatul Unit. Sigur, există riscul de contagiune cu care Casandrele ameninţă viitorul Uniunii, dar totul depinde de răspunsul dat de europeni, şi nu doar de politicieni, unei situaţii de criză. Şi nu trebuie să uităm că la origine crisis însemna a decide sau, şi mai clar, a face o alegere. Aşa că, pe de o parte, UE ar putea să se elibereze de permanentul şantaj britanic care a împiedicat, vreme de trei decenii, Europa să se integreze politic, şi în acest sens Europa ar putea merge mai departe pe calea unei uniuni politice mai strânse, eventual în două viteze, pe de altă parte, posibilitatea unui proces de despărţire de durată mai lungă ar putea crea dificultăţi şi ar putea fi speculat de populiştii de toate culorile. Cu ce consecinţe?

Votul din 23 iunie 2016 ar putea fi nu atât votul pentru ieşirea Angliei din UE, cât cel pentru dispariţia Regatului Unit aşa cum există acesta astăzi. Se vede acum că Marea Britanie rămânea unită doar pentru că aparţinea hulitei Uniuni europene. Dar cum ar fi putut înţelege acest lucru cititorii lui The Sun sau Daily Mirror când li se vântura iluzia suveranităţii? Oricum, acelaşi lucru ar fi valabil, dacă situaţia s-ar repeta, şi pentru Belgia, Spania, Italia, Franţa, Germania sau chiar România. Statul naţiune nu mai corespunde demult exigenţelor unei lumi globalizate, deviind o ficţiune politică mult mai periculoasă decât Uniunea Europeană!

În acelaşi timp cu această globalizare care înfricoşează, mai ales pe cei ce se simt excluşi, asistăm la transformarea unui discurs reactiv, xenofob şi rasist al unei minorităţi agresive în "vocea poporului". Iar operaţiunea este validată prin intermediul "mediatorilor" care o transformă într-o alternativă la "vechea politică". Aşa s-a întâmplat şi în cazul referendumului englezesc. Dar ce este într-adevăr nou la UKIP în Anglia, sau la Frontul naţional în Franţa, la Mişcarea cinci stele în Italia, la Alternativa pentru Germania sau la Partidul libertăţii din Olanda? Ce aduc nou aceşti reprezentanţi ai "noii politici" în raport cu o altă politică care se dorea tot nouă acum opt decenii: fascismul şi nazismul în diferitele lor declinări "naţionale"? De fapt, o parte deloc neglijabilă a mass-media a alimentat şi alimentează acele frici care au legitimat extremismul. Să dăm doar exemplul The Sun? Îşi vor asuma vreodată jurnaliştii de la The Sun responsabilitatea pentru posibila dezintegrare a Regatului Unit? Nu, vor pune totul pe seama conspiraţiei mondiale a corporaţiilor multinaţionale, sau, cum se spunea în perioada interbelică, a iudeo-masonilor. Să fie naivitate? Ori poate necunoaştere? Să fie scurt-termism dublat de interes economic? Să fi profitat de acest fapt şi duşmanii învederaţi ai Europei care să fi finanţat ocult campania pentru "ieşire"?

Oricare ar fi motivul, responsabilitatea mass mediei pentru această situaţie nu poate fi ocolită. Libertatea de expresie şi opinie exercitată fără responsabilitate şi moderaţie a întreţinut, în numele unui aşa zis "adevăr", o situaţie haotică. Presa profită de criză, ba chiar creează crize şi "execută" fără scrupule politicienii, încercând să devină nu doar o putere, ci Puterea. Se pare că englezii nu îl mai citesc pe lordul Acton! Dar şi în România sunt jurnalişti care au declarat sus şi tare că au făcut un preşedinte şi care au vrut să facă şi un primar general! Şi, păstrând proporţiile şi adaptând situaţia la context, oare nu asta se întâmplă peste tot în lume!

Dar să privim puţin rezultatele pe regiuni ale votului de pe 23 iunie şi să vedem despre ce "popor" este vorba. În Anglia votul pentru ieşire a fost de 53,4 %, în raport cu media "naţională" de 51,9%. Dar media votului pentru "ieşire" în Anglia, fără Londra, a fost, de fapt, de 58,13%. Anglia de Nord-est a votat 58 % pentru ieşire, la fel Anglia de Nord-vest care a votat cu 53,7%, Yorkshire şi Humber cu 57,7 %, Midlands de Est cu 58,5 %, Midlands de Vest cu 59,2 %, Anglia de Est cu 56,5 %, Anglia de Sud-est cu 51,8 %, Anglia de Sud-vest cu 52,9 %. Doar Marea Londră a votat cu 59,9 % în favoarea rămânerii în UE şi a modificat semnificativ (cu 5%) media. Se poate observa un evident clivaj centru-periferie. Revenind însă la popor: să nu fie şi londonezii parte a "poporului" englez? După presa europeană se pare că nu! Presa europeană a adoptat rapid limbajul lui Nigel Farage anunţând că "poporul" s-ar fi pronunţat pentru "ieşire". Rezultă că unii, cei ce au votat majoritar, sunt mai englezi decât ceilalţi!

Dar acest "popor" este privit foarte selectiv şi din perspectiva "ţărilor" componente ale Regatului Unit: din acest "popor"sunt excluşi şi nord irlandezii care au votat 55,8 % în favoarea rămânerii în UE, dar şi scoţenii care au votat 62 % în acelaşi sens. De fapt, Regatul Unit este mai dezunit ca niciodată. Iar clivajele congelate de existenţa UE au fost dezgheţate şi s-au multiplicat.