ÎN LEGĂTURĂ CU MANIFESTAŢIILE DIN PIAŢA TIANANMEN: UE cere eliberarea imediată a deţinuţilor

D.D.
Internaţional / 4 iunie 2019

UE cere eliberarea imediată a deţinuţilor

Uniunea Europeană a deplâns marţi tăcerea autorităţilor chineze faţă de reprimarea sângeroasă a manifestaţiilor din Piaţa Tiananmen, în iunie 1989, şi a reclamat "eliberarea imediată a unor apărători ai drepturilor omului şi avocaţi deţinuţi şi condamnaţi în legătură cu aceste evenimente", relatează AFP.

"Numărul exact al persoanelor decedate şi deţinute la 4 iunie (1989) şi în timpul reprimării care a urmat nu a fost niciodată confirmat şi ar putea să nu fie cunoscut vreodată", a subliniat, citată în comunicat, şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini.

"Este important pentru generaţiile viitoare şi pentru memoria colectivă atât ca aceste evenimente să fie recunoscute, cât şi persoanele ucise, deţinute sau date dispărute cu ocazia manifestaţiilor din Piaţa Tiananmen", a insistat ea.

"Uniunea Europeană aşteaptă, de asemenea, eliberarea imediată a unor apărători ai drepturilor omului şi avocaţi deţinuţi şi condamnaţi cu privire la aceste evenimente sau în legătră cu activităţile lor în favoarea statului de drept şi democraţiei, şi anume Huang Qi, Gao Zhisheng, Ge Jueping, pastorul Wang Yi, Xu Lin şi Chen Jiahong", a mai declarat Mogherini.

După 30 de ani de la aceste manifestaţii, "continuăm să observăm o reprimare a libertăţii de exprimare şi de întrunire şi a libertăţii presei în China", a deplâns ea.

"Angajamentul în favoarea drepturilor omului este şi va rămâne un pilon fundamental al parteneriatului strategic global între UE şi China", subliniat şefa diplomaţiei europene.

BEIJINGUL DENUNŢĂ "VOCIFERĂRI DEMENTE" ŞI "BÂLBÂIELI RIDICOLE" ALE LUI POMPEO

Guvernul chinez a denunţat marţi "vociferările demente şi bâlbâielile ridicole" ale secretarului de Stat american Mike Pompeo, care le-a adus un omagiu victimelor reprimării sângeroase a manifestaţiilor din Piaţa Tiananmen în urmă cu 30 de ani.

Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Geng Shuang, a dat asigurări în faţa presei că "drumul dezvoltării ales de către China are susţinerea fermă a poporului chinez", în ziua aniversării reprimării din 4 iunie 1989, pe esplanada uriaşă din centrul Beijingului.

"Declaraţia secretarului de Stat (american Mike) Pompeo atacă cu reavoinţă sistemul politic chinez, denigrează situaţia drepturilor omului şi afacerilor religioase din China, critică în mod gratuit politica Chinei în (provincia majoritar musulmană) Xinjiang şi se amestecă grav în afacerile interne ale Chinei", a tunat Geng.

"Aceste vociferări demente şi aceste bâlbâieli ridicole nu pot sfârşi decât în pubelele istoriei", a apreciat el.

Mike Pompeo le-a adus luni, într-un comunicat, un omagiu "eroilor poporului chinez, care s-au ridicat curajos în urmă cu 30 de ani în Piaţa Tiananmen, pentru a-şi cere drepturile".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb