ÎN PERIOADA 23 - 25 IULIE FP şi-a răscumpărat acţiuni şi GDR-uri, în valoare de 1,55 milioane lei

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 iulie 2018

FP şi-a răscumpărat acţiuni şi GDR-uri, în valoare de 1,55 milioane lei

Fondul Proprietatea (FP) şi-a răscumpărat, în intervalul 23 - 25 iulie, un număr de 1.771.523 de acţiuni şi echivalentul în acţiuni a Certificatelor Globale de Depozit (GDR), în valoare totală de 1.553.932,21 de lei, la un preţ mediu/titlu cuprins între 0,8841 şi 0,885 lei pentru o acţiune, respectiv 11 dolari pentru un GDR, se arată într-un raport al emitentului publicat, ieri, pe site-ul operatorului de piaţă.

Practic, în perioada menţionată, emitentul a achiziţionat 481.523 de acţiuni FP listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi 25.800 de GDR-uri tranzacţionate la Bursa de Valori din Londra, având la bază acţiuni suport ale Fondului (echivalentul a 1.290.000 de acţiuni).

Achiziţiile efectuate fac parte din cel de-al nouălea program de răscumpărare de acţiuni efectuat de Fond, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Fondului nr. 5/26 octombrie 2017.

Atunci, acţionarii FP au aprobat un program de răscumpărare de acţiuni şi/sau echivalentul lor în GDR-uri, care să nu depăşească 20% din valoarea capitalului social subscris, la un preţ cuprins între 0,2 şi 2 lei/acţiune.

Numărul total de acţiuni şi echivalentul în acţiuni a GDR-urilor achiziţionate de la începutul programului este de 1.393.839.683, din care 798.560.183 de acţiuni şi 11.905.590 de GDR-uri (echivalentul a 595.279.500 de acţiuni).

Valoarea totală a tranzacţiilor efectuate de la începutul programului este de 1.300.213.666,29 lei, iar numărul de titluri rămase de răscumpărat este de 367.184.819, potrivit FP.

Al nouălea program de rascumpărare, ce a demarat pe 14 noiembrie 2017, se va derula până cel târziu pe data de 10 mai 2019, acţiunile achiziţionate de Fond urmând a fi anulate.

La finalul lunii iunie, acţionarii instituţionali străini deţineau 16,7% din capitalul social subscris şi vărsat al FP, iar cei români aveau 15,86%. Persoanele fizice române deţineau 16,38% din Fond, în timp ce persoanele fizice nerezidente aveau 2,5%. The Bank of New York Mellon (Banca depozitar pentru GDR-uri) deţinea 30,57%, FP avea 17,92%, iar Ministerul Finanţelor Publice avea o deţinere de 0,07% din capitalul social subscris şi vărsat al Fondului, potrivit unui raport al emitentului.

Totodată, FP a transmis că Elliott Associates are o deţinere de 9,11% din totalul drepturilor de vot, iar NN Group, 5,02%.

Anul trecut, Fondul a raportat un profit net de aproape 1,29 miliarde de lei, cu circa 188% mai mare faţă de cel din anul 2016, de 447 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb