GUVERNAREA DĂNCILĂ LA ŞASE LUNI Deficitul bugetar a crescut de 2,4 ori
Călin RecheaMacroeconomie / 27 iulie 2018
Acum ştim de ce s-a grăbit premierul Dăncilă să anunţe bilanţul celor 6 luni în fruntea guvernului României: povestea frumoasă a creşterii pensiilor şi salariilor bugetarilor nu trebuia umbrită de evoluţia cheltuielilor bugetare, a căror creştere a dus deficitul bugetului general consolidat până la 1,61% din PIB, de la 0,88% după primele cinci luni ale anului.
În prima jumătate a anului curent, deficitul a crescut de 2,4 ori, până la 14,965 miliarde de lei, conform datelor oficiale de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Deficitul bugetar din aceeaşi perioadă a anului trecut a fost de 6,295 miliarde de lei, adică 0,73% din PIB.
Iresponsabilitatea bugetară nu se limitează, însă, doar la actualul guvern format de coaliţia condusă de PSD, ci a fost o caracteristică a tuturor prim-miniştrilor care "s-au aflat în treabă" pe la Palatul Victoria, încă înainte de prăbuşirea economică din 2009.