Mediul de afaceri, la ora bilanţului

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii / 27 iulie 2018

Mediul de afaceri, la ora bilanţului

Ministrul Radu Oprea a spus: "Start-Up Nation 2018 va fi lansat cu siguranţă în această toamnă"

Ştefan Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, a prezentat, ieri, bilanţul activităţii pe primul semestru al acestui an. Cel care este cunoscut şi sub denumirea de "ministrul IMM-urilor" a ales să îşi prezinte realizările la fix o săptămână după ce Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) a publicat a XVI-a ediţie a Cartei Albe a IMM-urilor.

În timp ce în lucrarea editată de CNIPMMR sunt arătate dificultăţile cu care se confruntă mediul de afaceri român, în bilanţul prezentat, ieri, de ministrul Ştefan Radu Oprea totul arată pozitiv, de la prima până la ultima pagină, de la Start-Up Nation până la promovarea exporturilor.

Ceea ce este definitoriu pentru activitatea acestui minister a fost inclus de Ştefan Radu Oprea într-o singură frază: "noi ne ocupăm de piaţa externă, de comerţul exterior; de piaţa internă se ocupă Ministerul Economiei".

Cu alte cuvinte, după iniţierea tuturor programelor de antreprenoriat prezentate cu surle şi trâmbiţe ca mari realizări ale Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, angajaţii acestei instituţii nu mai sunt interesaţi de piaţa internă unde noii întreprinzători ar trebui să-şi vândă producţia, pentru că rolul lor este să accesibilizeze intrarea pe piaţa externă a tinerilor oameni de afaceri.

Start-Up Nation, program cu... efect întârziat

Primul program cu care s-a lăudat ministrul Radu Oprea este cel început de fapt anul trecut, pe vremea minis­trului Ilan Laufer: Start-Up Nation 2017. Din aproape 15.000 de aplicaţii iniţiale, au fost selectate 10.000, iar dintre acestea au fost până în prezent contracte de finanţare pentru 8444 de proiecte, dar până la 30 iunie 2018 numai 5834 de aplicanţi au primit fondurile necesare iniţierii sau dezvoltării afacerii. Cei care au apelat la creditul punte au primit cel mai repede banii de la băncile partenere acestui program, în timp ce persoanele care s-au îndreptat către sistemul de plată directă de la agenţiile regionale au mai mult de aşteptat.

Ultimele cereri de plată vor fi depuse în 29 septembrie, iar ultima plată efectivă va fi efectuată la sfârştiul lunii decembrie.

Întârzierea selectării dosarelor şi a finanţării acestora pentru programul Start-Up Nation pentru 2017 a dus la amânarea sine die a programului similar pentru anul 2018. Deşi au trecut aproape şapte luni de la începutul anului, ministerul de profil încă nu a dat undă verde sesiunii de depunere de proiecte pentru Start-Up Nation 2018, deoarece abia acum a fost finalizat ghidul de bune-practici, care este dis­cutat cu băncile partenere, după care urmează ca programul să fie efectiv lansat.

Ministrul Radu Oprea a spus: "Start-Up Nation 2018 va fi lansat cu siguranţă în această toamnă. Deşi suntem în întârziere, nu există niciun risc ca guvernul să ne ia la rectificarea bugetară din banii alocaţi pentru acest program. Vor fi finanţate tot 10.000 de proiecte, dar nu vă pot spune în ce lună din această toamnă va fi deschisă sesiunea pentru depunerea proiectelor pentru Start-Up Nation 2018".

Prin acest program, vor fi finanţate proiectele de afaceri în trei domenii: producţie, IT şi industria creativă.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri nu s-a declarat deranjat că proiectele de anul trecut au început să fie vândute pe diferite site-uri, ci consideră că tranzacţionarea acestora nu încală legislaţia în vigoare. Radu Oprea a menţionat că, din verificările efectuate, niciun proiect câştigător şi trimis spre finanţare nu a fost vândut, ci că pe site-uri au apărut doar anunţuri privind căutarea unor parteneri de afaceri pentru aceste start-up-uri.

Patru programe noi pentru antreprenori

Ministrul a prezentat şi programele ale căror aplicaţii sunt deschise în aces­te zile, iar unele vor fi deschise la începutul lunii august.

Programul pentru susţinerea meş­­te­şugurilor şi artizanatului constă într-un târg de artizanat şi meşteşuguri care va avea loc la Muzeul Naţional al Satului, în perioada 28-30 septembrie. Aplicaţia pentru depunerea proiectelor a fost deschisă în 23 iulie, bugetul total alocat este de 890.000 lei, iar de aceşti bani vor beneficia 150 de artizani şi meşteşugari.

Aplicaţia pentru programul Naţiunilor Unite, UNCTAD EMPRETEC a fost deschisă în 25 iulie, iar bugetul alocat pentru acest an este de 504.000 lei, estimându-se că vor fi 100 de beneficiari. El se adresează antreprenorilor existenţi şi potenţiali, precum şi top managerilor care vor participa la work­shopurile UNCTAD EMPRETEC România privind dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale.

La începutul lunii august vor fi des­chise aplicaţiile pentru alte două programe. Primul priveşte microindus­trializarea, căruia i s-a alocat un buget de 74.359.000 lei, alocaţia financiară nerambursabilă maximă pentru fiecare beneficiar fiind de 450.000 lei. Con­tribuţia proprie a antreprenorilor trebuie să fie de 10%, printre beneficiari numărându-se IMM-urile cu minimum un an vechime, cu activitate din sfera producţiei. Al doilea program se adresează dezvoltării activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă şi are un buget alocat de 49.949.000 lei. De acesta vor beneficia IMM-urile cu minimum un an vechime, care desfăşoară activitatea în sfera serviciilor şi comerţului. Pentru a primi fiecare finanţarea maximă de 250.000 lei, beneficiarii trebuie să aibă o contribuţie proprie de minimum 10%.

Participarea individuală la târguri finanţată abia din toamnă

Un capitol important din bilanţ, la care s-a referit mai mult ministrul Radu Oprea a fost cel privind susţinerea internaţionalizării operatorilor economici români prin participarea acestora la târguri şi expoziţii internaţionale sub brand propriu.

Dacă anul trecut, când Ministerul pentru Mediul de afaceri era condus de Ilan Laufer, antreprenorii primeau asigurări că vor primi 50.000 de lei pentru participarea la aceste târguri, bani pe care nu i-au văzut niciodată, din cauze necunoscute, anul acesta ministrul Radu Oprea promite o alocaţie financiară nerambursabilă de maximum 5000 de euro pentru fiecare beneficiar, care vine la pachet cu simplificarea şi digitalizarea întregii operaţiuni de depunere a dosarului de finanţare.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri a menţionat: "Înainte se cereau foarte multe acte, pe care agentul economic era nevoit să vină şi să le depună personal. Acum documentele vor fi completate şi transmise digital. Dovada că ai participat la târg şi raportul de activitate sunt necesare pentru a primi respectiva finanţare".

Pentru acest an sunt alocate 2 milioa­ne de euro, iar de ei pot beneficia 400 de antreprenori, deşi anul trecut, cu prilejul lansării acestui program, fos­tul ministru Ilan Laufer promitea un buget total de 71 milioane lei (15.434.782 de euro) pentru perioada 2017-2020. Ţinând cont că anul trecut nu au fost alocate fonduri pentru acest program, deşi au aplicat 383 de companii, care îşi doreau să le fie acoperite cheltuielile de participare la târgurile internaţionale, ţinând cont de bugetul din acest an, este greu de crezut că suma propusă iniţial va fi atinsă până în 2020.

Referitor la aceste aspecte, minis­trul Radu Oprea a declarat: "Banii promişi anul trecut nu au dispărut, dar a fost necesară modificarea ordonanţei de guvern privind internaţionalizarea operatorilor economici români, precum şi emiterea normelor de aplicare care vor fi publicate în aceste zile în Monitorul Oficial. Practic, din această toamnă, întregul program va fi efectiv aplicat".

În privinţa participării agenţilor economici la târguri şi expoziţii externe sub pavilion de ţară, ministrul susţine că în 2018 bugetul alocat s-a dublat şi că în primele şase luni 477 de firme au fost la 41 de târguri şi misiuni economice internaţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb