PLANUL DE REORGANIZARE - CONFIRMAT DE TRIBUNALUL VÂLCEA CET Govora va investi 187 milioane lei în mediu şi retehnologizare

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 27 iulie 2018

CET Govora va investi 187 milioane lei în mediu şi retehnologizare

Planul de reorganizare a activităţii CET Govora, propus de administratorul judiciar Euro Insol şi aprobat de Adunarea Creditorilor a fost confirmat de Tribunalul Vâlcea, în data de 18 iulie.

Planul de reorganizare prevede plata a aproximaiv 100 de milioane de lei către creditorii societăţii şi realizarea unor investiţii de mediu şi de retehnologizare în valoare de 187 de milioane de lei.

În ceea ce priveşte investiţiile de mediu, deşi aflată în insolvenţă, CET Govora a reuşit să finalizeze, în data de 30.06.2016, implementarea proiectului finanţat prin programul POS Mediu Axa Prioritară 3 - "Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legis­laţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice". Valoarea acestui proiect a fost de 209.069.826 lei şi a presupus realizarea unei instalaţii de desulfurare gaze de ardere la Cazanul 7, precum şi reparaţii capitale, conform comunicatului CET Govora.

Pentru a menţine valabilitatea autorizaţiilor de mediu ale CET Govora, administratorul judiciar Euro Insol a semnat, în 15 mai acest an, contractul de lucrări pentru realizarea "Instalaţiei de desulfurare a gazelor de ardere evacuate de la cazanele pe cărbune C5 şi C6 - instalaţia de ardere nr. 2 a CET Govora". Investiţia este cuprinsă în programul de conformare a CET Govora cu legislaţia Europeană cu privire la limitarea emisiilor poluante în aer de la instalaţiile mari de ardere, termenul final de conformare prevăzut de legislaţia de mediu în vigoare fiind 30.06.2020. Valoarea contractului de lucrări este de 96.946.000 lei, iar plăţile vor fi făcute din surse proprii, rezultate din activitatea curentă a societăţii, conform sursei citate.

Aceasta arată: "Implementarea cu succes a unui plan de reorganizare la CET Govora este vitală pentru economia judeţului Vâlcea şi chiar pentru economia naţională. CET Govora este unicul furnizor de abur industrial pentru Oltchim şi Ciech Sodă România. Totodată, CET Govora este unicul furnizor de agent termic şi apă caldă pentru populaţia municipiului Râmnicu Vâlcea şi pentru instituţiile publice (şcoli, grădiniţe, spitale)".

La 9 mai 2016, Tribunalul Vâlcea a deschis procedura insolvenţei CET Govora, ca urmare a deprecierii indicatorilor financiari-contabili: datorii de 438.000.000 lei, capitaluri proprii negative de 96.000.000 lei, disponibil bancar de doar 170.000 lei, doar fondul lunar de salarii depăşind 10.000.000 lei.

Ca urmare a măsurilor implementate de administratorul judiciar Euro Insol, CET Govora şi-a îmbunătăţit continuu rezultatele financiare, potrivit comunicatului citat pierderea înregistrată de societate diminuându-se de la 96.600.000 lei în anul 2015 la o pierdere de 1.900.000 lei în anul 2016, pentru ca anul trecut societatea să obţină un profit net de 18.500.000 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb