ÎN PERIOADA IANUARIE-SEPTEMBRIE Grupul Electrica a obţinut un profit net consolidat de 72 de milioane de lei

S.B.
Piaţa de Capital / 12 noiembrie 2021

Grupul Electrica a obţinut un profit net consolidat de 72 de milioane de lei

Grupul Electrica a obţinut, în primele nouă luni din 2021, un profit net consolidat de 72 milioane de lei, faţă de 396 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului precedent. Scăderea a fost generată, în principal, de creşterea semnificativă a costurilor cu achiziţia de energie electrică, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Veniturile totale ale Grupului Electrica, în primele nouă luni ale anului 2021, s-au ridicat la valoarea de 5.160 milioane RON, reprezentând o creştere de 5,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Pe segmentul de furnizare, veniturile au fost mai mari cu 10,4%, în principal datorită creşterii preţurilor de vânzare a energiei electrice pe piaţa cu amănuntul, în timp ce pe segmentul de distribuţie, veniturile au înregistrat o scădere de 4,8%, în principal din efectul net al reducerii veniturilor recunoscute în conformitate cu IFRIC 12, variaţie parţial compensată de majorarea veniturilor din energia electrică distribuită.

EBITDA consolidată a atins valoarea de 475 milioane RON, în scădere cu 354 milioane RON comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Reducerea EBITDA este determinată, în principal, de evoluţia segmentului de furnizare, pe fondul majorării preţurilor de achiziţie a energiei electrice.

Costurile consolidate pentru achiziţia de energie electrică şi gaze naturale au crescut cu 23,4%, la 3.423 milioane RON, în primele nouă luni din 2021. Această evoluţie a fost generată mai ales de segmentul de furnizare, unde costurile au crescut cu aproximativ 588 milioane RON, sau 25,5%, în principal din majorarea preţurilor de achiziţie a energiei electrice. Această majorare s-a produs atât pe segmentul concurenţial, cât şi pe cel de serviciu universal şi furnizor de ultimă instanţă (FUI), care în 2020 era segment reglementat şi a fost influenţat de recuperarea, sub formă de corecţii pozitive, a unor pierderi din achiziţie din anii anteriori, când tarifele aprobate de ANRE erau sub preţul efectiv de achiziţie a energiei electrice, efect ce în 2021 nu a mai existat. De asemenea, a fost înregistrată şi o creştere de 23,2% a cantităţii de energie electrică achizitionată pe segmentul concurenţial, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Acest efect a fost resimţit îndeosebi în trimestrul III al anului în curs, când creşterea preţurilor de achiziţie a fost de 47% comparativ cu T3 2020.

În ceea ce priveşte segmentul de distribuţie, evoluţia costurilor cu achiziţia de energie electrică pentru acoperirea pierderilor în reţea a avut un efect nefavorabil asupra costurilor consolidate, de 60,5 milioane RON sau 12,9%, în principal din creşterea preţurilor de achiziţie a energiei electrice (efect negativ de 45,4 mil. RON), dar şi ca urmare a volumelor mai mari de energie electrică necesară pentru acoperirea pierderilor în reţea (impact negativ de 15,1 mil. RON). Efectul creşterii preţurilor de achiziţie a energiei electrice pentru CPT s-a resimţit cu precădere în trimestrul III, când creşterea preţurilor a fost de 36% comparativ cu perioada similară din 2020.

Un efect favorabil nerecurent în rezultatele financiare din primele 9 luni ale anului 2020 îl reprezintă reversarea unor ajustări pentru deprecierea creanţelor incerte la nivel de Grup, în sumă de aproximativ 105 milioane RON, după efectuarea ajustărilor de TVA pentru Oltchim, debitor în faliment.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb