ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI Profit de 17,3 milioane lei pentru BCR Asigurări de Viaţă

CRISTIAN ŢARI
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 decembrie 2014

Profit de 17,3 milioane lei pentru BCR Asigurări de Viaţă

"BCR Asigurări de Viaţă" a înregistrat, în primele nouă luni, un profit net de 17,3 milioane lei, după ce, în anii anteriori, a înregistrat pierderi de 44,7 milioane lei în 2013, şi de 60,9 milioane lei în 2012, potrivit unui comunicat al companiei.

Sorin Mititelu, preşedintele directoratului "BCR Asigurări de Viaţă", a declarat: "Rezultatele pozitive au fost susţinute de sporirea încasărilor din asigurări de viaţă asociate creditelor bancare cu 7% şi de reducerea costurilor cu 40%, comparativ cu 2013, prin renunţarea la un canal de distribuţie (agenţi de vânzări). În total, s-a renunţat la 600 de agenţi de vânzări şi 100 de coordonatori (angajaţi cu contract de agenţi de vânzări)".

Potrivit domniei sale, agenţii primeau anticipat un procent din prime la început de an, care nu se amortizau "nici în trei ani", ceea ce însemna costuri de achiziţie mari, comisioane mari, costuri fixe mari pentru constituirea acestui canal de distribuţie.

"Restructurarea a început în toamna lui 2013 şi s-a finalizat la mijlocul anului 2014", a spus Sorin Mititelu, care a adăugat: "În prezent, vânzările sunt prestate de 800 de agenţi şi alţi consilieri ai băncii. Sunt 1.200 de consilieri pentru clienţii retail, 100 de consilieri clienţi pentru segmentul «afluent» (n.r. clienţi cu venituri peste medie) şi 20 de consilieri private banking".

În primele nouă luni ale anului, BCR Asigurări de Viaţă a subscris un volum de prime brute în valoare de 85,2 milioane lei. "Portofoliul companiei dispune de o structură echilibrată, în care ponderile cele mai importante îl deţin asigurarea Contul de investiţii cu Asigurare, produs cu componentă unit-linked şi asigurările de viaţă asociate creditelor bancare, însumând împreună peste 50% din totalul primelor brute", arată comunicatul de presă.

Beneficiile plătite către companie clienţilor săi au fost în valoare de 95 milioane lei, în creştere cu 42% faţă de trimestrul al treilea al anului 2013. Dintre acestea, cea mai importantă pondere au avut-o maturităţile, BCR Asigurări de Viaţă plătind în total clienţilor săi 49 milioane de lei la expirarea poliţelor de asigurare cu componentă investiţională, potrivit reprezentanţilor companiei.

Beneficiile plătite însumează daunele plătite, maturităţile (sumele plătite clienţilor la expirarea perioadei de valabilitate a poliţei de asigurare) şi răscumpărările (sumele plătite către clienţi înainte de scadenţa poliţei, la solicitarea acestora).

Anul trecut, veniturile companiei au totalizat 213,4 milioane de lei, de la 425,2 milioane de lei în 2012.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vizinteanu e bine?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb