ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI, Vânzările Ropharma au stagnat la 307 milioane lei

F. A.
Piaţa de Capital / 11 noiembrie 2013

Vânzările companiei farmaceutice Ropharma Braşov (simbol RPH) au stagnat, în primele nouă luni, la 307,1 milioane lei (69,6 milioane euro), iar profitul net a urcat cu 24%, la 4,4 milioane lei (aproape 1 milion de euro), potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB)

În perioada similară a anului trecut, compania a consemnat un profit net de 3,5 milioane lei.

Cheltuielile din exploatare au stagnat la 302,3 milioane lei (68,5 milioane euro), iar profitul operaţional a avansat cu 16%, la 6,7 milioane lei (1,5 milioane euro), potrivit aceluiaşi comunicat.

Ropharma are două unităţi de producţie, în Târgu Mureş şi Chişinău, unde fabrică suplimente alimentare şi medicamente. Compania de distribuţie are cinci depozite şi 1.200 de farmacii client. Reţeaua proprie de faramacii cuprinde 116 unităţi.

Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile Ropharma a fost realizată joi, când preţul a crescut cu 2,36%, la 0,3685 lei/unitate. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 187,7 milioane lei (42,1 milioane euro).

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb