ÎN PRIMELE TREI TRIMESTRE Grupul BVB a înregistrat un profit de 7,38 milioane lei

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 noiembrie 2017

Grupul BVB a înregistrat un profit de 7,38 milioane lei

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat un profit net consolidat de 7,38 milioane lei, în primele nouă luni ale anului, cu 72% mai mare faţă de aceeaşi perioadă din 2016, acesta fiind obţinut în proporţie de 79% din segmentul de tranzacţionare al Grupului care a evoluat de la 4,12 milioane lei la 5,82 milioane lei, potrivit unui comunicat al BVB.

Veniturile operaţionale ale Grupului BVB au înregistrat un nivel de 29,20 milioane lei în primele nouă luni ale anului, în creştere cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, în principal pe fondul creşterii activităţii de tranzacţionare cu acţiuni a BVB, dar şi ca urmare a creşterii veniturilor din activitatea de compensare-decontare a Depozitarului Central.

Referitor la ultimul trimestru, BVB precizează: "În data de 2 noiembrie, acţiunile Transilvania Broker de Asigurare (TBK) au început tranzacţionarea pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti, în urma unui IPO de succes. Valoarea ofertei a depăşit 9 milioane lei (2 milioane euro) pentru 25% din capitalul social al companiei. Oferta de vânzare a fost închisă după numai o zi şi jumătate, când s-a atins o rată de subscriere de peste 270%, peste 800 de ordine de la investitori instituţionali şi de retail fiind introduse în sistem, pentru un volum de aproape 1,7 milioane de acţiuni.

O săptămână mai târziu, în data de 9 noiembrie, Sphera Franchise Group (SFG) a început tranzacţionarea pe Piaţa Principală, după un IPO de succes. Valoarea ofertei a depăşit suma de 285 milioane lei (62 milioane euro)".

BVB a înregistrat pentru primele nouă luni ale anului 2017 o valoare tranzacţionată pe toate pieţele de 10,88 miliarde lei, în creştere cu 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, trimestrul al treilea fiind cel mai bun trimestru din ultimii doi ani, conform BVB. Valoarea tranzacţionată pe toate pieţele a depăşit 4,18 miliarde lei în trimestrul al treilea, în creştere cu 27% faţă de acelaşi trimestru al anului anterior: "Valoarea medie zilnică de tranzacţionare pe segmentul de acţiuni al pieţei reglementate, fără a lua în calcul valoarea ofertelor publice iniţiale, a fost de 67,57 milioane lei în luna septembrie, iar la finalul primelor nouă luni ale acestui an valoarea indicatorului s-a situat la 44,43 milioane lei. Astfel, comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2016, valoarea medie zilnică de tranzacţionare a crescut cu aproape 35%.(...)

Trimestrul al treilea a fost marcat de o serie de noi oferte de obligaţiuni atât pe piaţa principală, cât şi pe piaţa AeRO. În această perioadă, a avut loc cea mai mare emisiune de obligaţiuni corporative din istoria BVB, ca urmare a admiterii la tranzacţionare a emisiunii de obligaţiuni Globalworth, în valoare totală de 550 milioane euro. De asemenea, Unicredit Bank a emis obligaţiuni corporative pe piaţa principală, atrăgând 610 milioane lei. Banca Internaţională de Investiţii (IIB) a devenit primul emitent de la Bursa de la Bucureşti care a emis obligaţiuni denominate în Euro, decontate în aceeaşi monedă prin sistemul Depozitarului Central. Astfel IIB a reuşit să atragă, în două tranşe, 300 milioane lei şi suplimentar 60 milioane euro prin obligaţiuni denominate şi decontate în euro".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb