ÎN PRIMUL AN DE ACTIVITATE Cooperativa ţărănească digitală Obor21 a realizat afaceri de 100 de mii de euro

S.B.
Companii / 20 ianuarie 2021

Cooperativa ţărănească digitală Obor21 a realizat afaceri de 100 de mii de euro

Lansată chiar înainte de debutul crizei pandemice, prima cooperativă ţărănească digitală din România oferă acces la produse naturale, neprocesate, pe baza unui concept nou pe piaţa noastră - meatbooking - rezervare înainte de sacrificare. Reţeta unică apărută într-un context favorabil pentru piaţa de online a generat vânzări peste aşteptări chiar şi după eliminarea restricţiilor, aducând Obor21 la o cifră de afaceri de 100.000 de euro după 10 luni, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Contextul imprevizibil al anului 2020 a generat o creştere accelerată în comerţul online, românii urmărind să se aprovizioneze online cu o gamă mult mai largă de produse, mai ales din categoria celor esenţiale. De asemenea, evoluţia pieţei arată un interes tot mai crescut către produse proaspete cu o trasabilitate clară, cât mai puţin procesate. Acestea au fost motoarele principale de creştere pentru Obor21.ro, prima cooperativă ţărănească digitală din România.

Dinamica vânzărilor a fost determinată şi de o creştere constantă a numărului clienţilor şi, simultan, a valorii comenzilor acestora, ajungând la o medie de 230 lei/client. După primele luni de funcţionare, clientul Obor21.ro s-a conturat ca fiind o persoană cu vârsta cuprinsă între 25 şi 44 de ani, cu venituri medii şi peste medii, preocupată de un stil de viaţă sănătos, pasionată de gătit, de a experimenta gusturi noi. Totodată, o caracteristică de bază a clienţilor este preocuparea pentru un stil de viaţă responsabil, care planifică distribuţia alimentelor cumpărate şi fac achiziţii în consecinţă. 54% dintre clienţii care comandă sunt femei.

Obor21.ro este puntea digitală dintre sat şi oraş, care oferă acces la carne autentică de la ţară, în condiţii sanitar-veterinare de secol XXI, iar ţăranii crescători de animale au piaţă de desfacere şi venituri fiscalizate. Grija pentru mediu reprezintă o preocupare, astfel că rezervarea cărnii înainte de sacrificare este atât garanţia pentru prospeţime, cât şi soluţia pentru consumul responsabil, sustenabil, fără pierderi şi fără sacrificări nejustificate, a explicat Florian Mateiţă, cofondator Obor21.

Focus pe consum responsabil

Un alt factor care a contribuit la succesul cooperativei digitale a fost achiziţia de noi clienţi prin recomandare. 1 client din 6 a recomandat Obor21 după prima comandă sau a revenit în shopul online. Valoarea coşului mediu a crescut cu 20% în perioada sărbătorilor, respectiv aprilie şi decembrie. În medie se adaugă 5 produse în coş (3-6 kilograme), iar cele mai populare sunt cele din mânzat (70%), după care urmează carnea de oaie şi capră (10%), restul comenzilor fiind pentru specialităţi, respectiv zahana.

De asemenea, pentru a asigura un procent de peste 98% a cărnii distribuite după sacrificare, fondatorii Obor21 au dezvoltat parteneriate în industria HoReCa. Astfel, lunar, un procent de 30-40% dintre clienţi sunt din zona B2B - restaurante şi băcănii tradiţionale -, procentul variind în funcţie de comenzile B2C.

Pentru 2021, fondatorii Obor21 vizează extinderea zonei de livrare în afara ariei Bucureşti-Ilfov şi, în măsura posibilităţilor logistice, diversificarea portofoliului către noi categorii de produse, care să susţină conceptul de cooperativă ţărănească digitală. Printre acestea se numără produse lactate, dar şi o categorie de legume şi fructe.

Explorăm posibilitatea de a ne extinde către alte zone din ţară, însă pentru noi este important să rămânem fideli conceptului Obor21 şi să asigurăm trasabilitatea produsului.Perspectivele sunt încurajatoare, având în vedere şi schimbarea comportamentului clientului, care a rămas orientat către confortul comenzilor online chiar şi după ridicarea restricţiilor, a mai precizat Florian Mateiţă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ce idee misto!

    imi place mult conceptul lor!

    o sa ii ajut, voi comanda de la ei!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb