ÎN PRIMUL TRIMESTRU ASF: Banca Transilvania deţine o pondere de 21,93% din valoarea tranzacţionată la BVB

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 iulie 2017

ASF: Banca Transilvania deţine o pondere de 21,93% din valoarea tranzacţionată la BVB

Valoarea totală a tranzacţiilor derulate la BVB a crescut în primele trei luni ale anului 2017 cu 41,88%

Banca Transilvania (TLV) se situează pe primul loc în clasamentul celor mai lichide companii la BVB (piaţa principală, acţiuni), în cursul primului trimestru al anului 2017, potrivit raportului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Instituţia precizează că TLV deţine o pondere de circa 21,93% din valoarea totală tranzacţionată în intervalul menţionat. Pe poziţiile următoare în acest top s-au clasat Fondul Proprietatea (FP), Romgaz (SNG), OMV Petrom (SNP) şi BRD - Groupe Societe Generale (BRD).

"În cadrul acestui clasament se remarcă şi prezenţa a trei din cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF2, SIF5 şi SIF3). Se observă faptul că sectorul bancar şi cel energetic sunt cele mai bine reprezentate în topul lichidităţii bursiere. Medlife, listată la BVB din decembrie 2016, se află de asemenea printre cele mai lichide companii", mai arată ASF.

În primul trimestru al anului 2017, indicii generali ai bursei româneşti au avut evoluţii pozitive, precizează raportul ASF: "Comparativ cu sfârşitul anului 2016, la 31.03.2016 toţi indicii bursei româneşti au înregistrat creşteri.

Cele mai mari creşteri înregistrate în primul trimestru sunt de 18,68% şi 15,15% aferente indicilor BET-NG, respectiv BET-TR. Indicele ROTX, dezvoltat de Bursa de la Viena împreună cu BVB, a înregistrat o creştere de 12,82% comparativ cu valoarea acestuia de la 30.12.2016".

Valoarea totală a tranzacţiilor derulate la BVB a crescut în primele 3 luni ale anului 2017 cu 41,88% comparativ cu valoarea înregistrată în perioada similară a anului anterior, menţionează Autoritatea, explicând: "Creşterea înregistrată se datorează în mare parte tranzacţiilor cu acţiuni, acestea fiind preferate de către investitori. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a reprezentat 94,78% din valoarea totală tranzacţionată în primele trei luni ale anului 2017. Valoarea tranzacţiilor cu produse structurate a înregistrat un nivel de 3,27% din valoarea totală tranzacţionată, în primul trimestru al anului 2017, derulându-se un număr de 47.932 de tranzacţii.

Valoarea totală tranzacţionată pe secţiunea BVB în primul trimestru al anului 2017 a crescut cu aproximativ 41,9% comparativ cu valoarea tranzacţionată în primul trimestru al anului 2016.

Comparativ cu ultimul trimestru din anul 2016, valoarea tranzacţiilor s-a diminuat cu 4,97%.

În trimestrul II al anului 2015 s-a înregistrat cea mai mare valoare totală tranzacţionată din perioada ianuarie 2015 - martie 2017, de circa 4,4 miliarde lei".

În primul trimestru al anului 2017, valoarea totală a tranzacţiilor cu titluri de credit (alte obligaţiuni şi titluri de stat) a fost de aproximativ 54,20 milioane lei, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu aproximativ 56,57%, potrivit Autorităţii: "Se observă faptul că valoarea tranzacţiilor din primul trimestru al anului 2017 înregistrează un nivel peste cel din ultimul trimestru al anului 2016, cu circa 314% mai mare. Au fost derulate 218 tranzacţii comparativ cu 91 de tranzacţii înregistrate în primul trimestru din anul 2016".

Wood & Company Financial Services, în topul brokerilor

Numărul de intermediari ce îşi desfăşurau activitatea pe pieţele reglementate din România a rămas neschimbat (38) în primul trimestru al anului 2017, dintre care 31 de entităţi locale autorizate în România şi 7 entităţi autorizate în alte state membre UE, se arată în raportul ASF: "Cele mai semnificative activităţi de intermediere s-au realizat pe piaţa reglementată la vedere administrată de BVB (37 de entităţi), în timp ce pe pieţele administrate de SIBEX au activat un număr de 7 entităţi (6 entităţi pe piaţa la vedere şi 4 pe piaţa futures)".

Societatea Wood & Company Financial Services s-a clasat pe primul loc în clasamentul participanţilor pe pieţele reglementate la vedere la finalul primului trimestru al anului 2017, cu o valoare intermediată de 1.437.993.773 lei şi o cotă de piaţă de 26,3%, potrivit raportului citat, unde se mai arată: "Swiss Capital SA şi Raiffeisen Bank ocupă următoarele poziţii, acestea deţinând ponderi în totalul valorii intermediate de 19,4% şi 10,6%. Primele 10 societăţi deţin aproximativ 87% din valoarea totală intermediată în trimestrul I 2017. Dintre acestea, 6 sunt Societăţi de Servicii de Investiţii Financiare (SSIF), 2 sunt instituţii de credit locale şi 2 sunt firme de investiţii autorizate într-un alt stat membru UE".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb