ÎN RAPORTUL ANUAL CU PRIVIRE LA DREPTURILE OMULUI: Washingtonul îşi critică adversarii, dar îşi menajează anumiţi aliaţi

L.A.
Internaţional / 14 martie 2019

Washingtonul îşi critică adversarii, dar îşi menajează anumiţi aliaţi

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, a ales să critice China şi Iranul în raportul anual al drepturilor omului în lume şi să se arate conciliant faţă de alţii, în numele "intereselor Statelor Unite", relatează AFP.

Acest lung raport prezintă un bilanţ care se vrea factual cu privire la situaţia în fiecare ţară. Însă el este totodată o ocazie în vederea strecurării unor mesaje, uneori doar simbolice, dar care spun multe despre orientările Guvernului american.

Iar anul acesta, o mică alunecare semantică le-a sărit în ochi observatorilor - Platoul Golan sirian nu mai este prezentat ca un teritoriu "ocupat de Israel", ci doar "aflat sub controlul" Israelului. Anul trecut, secţiunea consacrată anterior "Israelului şi teritoriilor ocupate" a fost redenumită "Israel, Golan, Cisiordania şi (Fâşia) Gaza", conform AFP.

Întrebat despre aceste evoluţii, care sunt departe de a fi tocmai anodine, având în vedere susţinerea pe care administraţia lui Donald Trump o acordă Israelului, un oficial american de rang înalt, Michael Kozak, a răspuns că "nu există vreo schimbare" în "politica faţă de aceste teritorii şi necesitatea unei soluţii negociate"; acest oficial a invocat o simplă "descriere geografică" şi nu "juridică", scrie AFP.

Însă raportul - şi prezentarea lui de către Mike Pompeo - sunt înţesate de alte exemple care "subliniază standardele duble ale administraţiei Trump atunci când vine vorba despre susţinerea şi protejarea drepturilor omului", deplânge Rob Berschinski,de la ONG-ul Human Rights First, conform prublicaţiei.

China - considerată de Washington drept adversarul său strategic numărul unu - "joacă într-o categorie aparte atunci când e vorba despre încălcări ale drepturilor omului", a tunat în faţa presei secretarul de Stat american, acuzând-o că şi-a "intensificat campania de încarcerare a unor membri ai unor minorităţii musulmane la niveluri-record".

În privinţa Iranului - oaia neagră a Guvernului republican în Orientul Mijlociu -, moartea şi arestările unor persoane care manifestau "pentru drepturile lor" sunt "continuarea unei istorii crude pe care regimul o impune iranienilor" de la Revoluţia islamică din 1979, a apreciat el într-un "rechzitoriu" foarte politic, potrivit presei.

Autorii studiului se abţin, în general, să stabilească clasamente, însă ei par că au făcut o excepţie cu privire la Teheran, evocând "un bilanţ extrem de prost", "care s-a agravat în mai multe domenii-cheie".

Din contră, în cazul Coreei de Nord, trimiterile la încălcări "flagrante" ale drepturilor omului de anul trecut lasă locul unei enumerări care se vrea mai neutră, în pofida faptului că este copleşitoare - "execuţii extrajudiciare sau arbitrare ale Guvernului", "dispariţii forţate", "tortură", prezenţa a 80.000 până la 120.000 de "deţinuţi politici".

De aproape un an, Donald Trump îşi afişează "foarte buna relaţie" cu dictatorul nord-coreean Kim Jong Un. Anterior omniprezente, denunţările încălcărilor drepturilor omului de către regimul stalinist de la Phenian - considerate de către observatori drept unele dintre cele mai rele - aproape au dispărut din discursul locatarului Casei Albe.

"Politica acestei administraţii este să discute cu celelalte Guverne, indiferent care le este bilanţul" în domeniul drepturilor omului, "dacă acest lucru favorizează interesele Statelor Unite", justifică Mike Pompeo în prefaţa sa la raport.

Acest argument a fost deja invocat în vederea confirmării alianţei cu Arabia Saudită, în pofida asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi, a cărei responsabilitate a fost atribuită de către Senatul american prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, numit şi "MBS".

În raport, deşi Departamentul de Stat menţionează această crimă a unor "agenţi guvernamentali" între încălcări ale drepturilor omului, numele prinţului nu este citat.

"Insistenţa persistentă a administraţiei de a spune că aşteaptă o anchetă saudită este rizibilă, având în vedere lipsa totală a statului de drept în această ţară", protestează Rob Bershinski, potrivit AFP.

Amnesty International (AI) denunţă, la rândul său, drept "scandaloasă" "prăpasia între evaluarea oficială a situaţiei drepturilor omului în lume a Departamentului de Stat şi refuzul administraţiei Trump de a o face o prioritate a politicii sale externe", mai scrie publicaţia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb