Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au scăzut uşor, în luna septembrie, la 35,423 miliarde euro de la 35,619 miliarde euro la 31 august 2019, potrivit informaţiilor băncii centrale.
Acestea arată că, în cursul lunii, au avut loc următoarele operaţiuni:
- Intrări de 1,018 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi altele;
- Ieşiri de 1,214 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.
Nivelul rezervei de aur este la 103,6 tone, conform BNR, care arată că, în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4,54 miliarde euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur), la 30 septembrie 2019, au fost de 39,963 miliarde euro, faţă de 40,225 miliarde euro la 31 august 2019.
Plăţile scadente în luna octombrie 2019 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 264 milioane euro.