ÎN ULTIMII CINCI ANI 16 copii ai unor familii de cetăţeni români au fost preluaţi de autorităţile norvegiene

Ministerul Afacerilor Externe şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) au în atenţie, în prezent, şapte cazuri ale unor familii de cetăţeni români, ai căror copii (în total, 16 copii) au fost preluaţi de autorităţile norvegiene, au precizat autorităţile române, în urma protestelor cetăţenilor cu privire la situaţia din Norvegia a familiei Bodnariu.

Copiii lui Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar mai nou a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, în ultimii cinci ani, au mai fost gestionate, pe baza sesizărilor primite, alte şase cazuri ale unor familii de cetăţeni români, totalizând 10 copii, care s-au soluţionat, în 5 cazuri, prin repatrierea a 8 minori, iar într-un alt caz, prin revenirea a doi copii în familia unor cetăţeni români rezidenţi în Norvegia.

Ministerul Afacerilor Externe susţine că, prin Ambasada României la Oslo, împreună cu ANPDCA au avut în mod prioritar în atenţie situaţiile tuturor acestor familii şi au făcut demersuri complexe pentru soluţionarea cazurilor în interesul cetăţenilor români: "MAE şi misiunea diplomatică de la Oslo au întreprins o serie de acţiuni pe lângă Ministerul norvegian de Externe, Ministerul Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale din Norvegia şi serviciile locale de protecţie a minorilor, incluzând transmiterea şi susţinerea cererilor de repatriere formulate de autorităţile române, facilitarea obţinerii unor date cerute de partea norvegiană, solicitarea de informaţii procedurale privind cazurile în derulare, intermedierea legăturilor dintre instituţiile norvegiene şi familiile din România, organizarea, după caz, a demersurilor de repatriere, soluţionarea altor formalităţi necesare.

În cadrul demersurilor de asistenţă consulară, în funcţie de necesităţi, misiunea diplomatică română a eliberat, în regim de gratuitate, documente de stare civilă şi de călătorie, a suportat cheltuielile ocazionate de repatrierea minorilor, a recomandat avocaţi specializaţi, pe plan local, în astfel de cazuri. De asemenea, Ambasada României la Oslo a solicitat vizitarea copiilor în familiile de plasament. În unele cazuri, aceste vizite au fost permise de autorităţile norvegiene şi au avut loc. Totodată, reprezentanţi ai misiunii diplomatice au solicitat să asiste la anumite termene de judecată, însă instanţele locale norvegiene le-au refuzat accesul, motivând că şedinţele de judecată nu sunt publice".

Pe plan intern, ANPDCA a dispus efectuarea de anchete sociale la domiciliul părinţilor din România şi în familiile extinse ale minorilor. În majoritatea cazurilor, anchetele s-au finalizat cu decizia părţii române de a solicita părţii norvegiene repatrierea asistată a copiilor.

Pentru toate cazurile aflate încă în derulare, demersurile de asistenţă ale MAE continuă.

"Plasarea unui copil în afara căminului familial, fără consimţământul părinţilor, este întotdeauna o măsură de ultimă instanţă", susţine, într-un comunicat, Ambasada Norvegiei în România, precizând că un raport recent al Consiliului Europei arată că Norvegia este printre ţările cu număr scăzut de copii aflaţi în îngrijire alternativă. Oficialii norvegieni mai spun că acţiuni asupra copiilor precum violenţa fizică sau psihică, rele tratamente, abuz sexual sau alte forme de gravă încălcare a modului de îngrijire reprezintă motivele legale pentru emiterea ordinelor de plasament.

Comunicatul Ambasadei apreciază în Legea de Protecţie a Copilului nu există prevederi care să permită îngrijire alternativă pe baza religiei.

Oficialii norvegieni spun că un ordin de plasament este emis de către Consiliul regional de Protecţie Socială sau de către Tribunalul Districtual numai atunci când copilul a fost supus unei neglijenţe grave, maltratare sau abuz: "Ordinul de plasament trebuie să fie necesar şi în interesul superior al copilului. (...) Părinţii au dreptul la un proces echitabil, inclusiv un avocat plătit de către guvern, dreptul de a fi audiaţi şi de a contesta decizia Consiliului la Tribunalul Districtual. O dată pe an părinţii au dreptul să depună cerere pentru revocarea ordinului de plasament. (...) În mod normal, părinţii de plasament nu îşi adoptă copiii pe care îi au în plasament. Adopţia reprezintă o măsură foarte radicală, care presupune ruperea tuturor relaţiilor legale dintre părinţi şi copii. Acest lucru are loc în foarte puţine cazuri. Condiţii stricte trebuie îndeplinite pentru a adopta un copil împotriva voinţei părinţilor. Serviciul de protecţie a copilului, în mod normal, nu va demara procedurile de aprobare a adopţiei împotriva voinţei părinţilor, în cazurile în care corelarea cu legea imigraţiei nu este clară sau în cazurile în care este clar că părinţii şi copilul nu au rezidenţă permanentă în Norvegia". Ambasada Norvegiei mai susţine că Ministerul Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale este responsabil de politica generală de protecţie a copilului, dar că serviciul local de protecţie a copilului din cadrul municipalităţilor se ocupă de cazurile de protecţie a copilului. "Ministerul nu are nicio autoritate de a interveni sau de a da indicaţii serviciilor de protecţie a copilului în cazuri individuale de protecţie a copilului", potrivit Ambasadei Norvegiei care mai precizează că, la nivel regional, Guvernatorul districtual verifică activitatea serviciilor de protecţie a copilului.