În ultimii patru ani, Oldtimer a restaurat aproximativ 60 de maşini clasice

ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Companii / 29 martie 2016

În ultimii patru ani, Oldtimer a restaurat aproximativ 60 de maşini clasice

"În ultimii ani, investiţia în maşini clasice a depăşit stadiul de pasiune sau moft şi a fost certificată ca o metodă relativ puţin riscantă de a investi"

"Investiţiile în anumite maşini clasice sunt profitabile"

(Interviu cu domnul Cătălin Cedric Ghigea, proprietar Oldtimer Studio)

Cătălin Cedric Ghigea şi Ovidiu Ionescu sunt proprietarii Oldtimer Studio, o companie de restaurări auto, care s-a născut din pasiunea pentru vehicule istorice. Proiectul a demarat în primăvara anului 2002, prin amenajarea unui atelier complet utilat, finalizat în toamna aceluiaşi an.

Au început cu restaurarea propriilor maşini, cu care au participat la cele mai importante competiţii de gen. Aceste participări le-au permis să evalueze nivelul calitativ la care se situează, aducându-le, în acelaşi timp, multiple aprecieri, diverse premii şi numeroase comenzi de restaurare din partea altor pasionaţi.

Pentru Oldtimer Studio, cel mai mare câştig este salvarea de la distrugere a încă unui automobil care, odată restaurat, va căpăta statutul de vehicul istoric.

Cei doi proprietari nu s-au împrumutat niciodată de la bancă, au reinvestit profitul şi au reuşit să crească prin propriile forţe.

Domnul Cătălin Cedric Ghigea a avut amabilitatea să ne ofere într-un interviu mai multe informaţii despre această afacere.

Reporter: De unde aveţi pasiunea pentru restaurarea maşinilor? Cum v-a venit ideea unei astfel de afaceri?

Cătălin Cedric Ghigea: Pasiunea pentru maşini însoţeşte un băiat/bărbat pe toată durata vieţii. Totdeauna mi-au plăcut formele maşinilor clasice. În anul 2009 am achiziţionat o epavă a unui Jaguar E Type din 1973. Este modelul de maşină despre care Enzo Ferrari a spus că îi pare rău că nu este un Ferrari. Era o epavă în adevăratul sens al cuvântului. Am început restaurarea la Oldtimer Studio care aparţinea atunci doar lui Ovidiu Ionescu. În timpul restaurării maşinii am descoperit că avem afinităţi comune şi am hotărât să ne asociem.

Reporter: Care a fost cea mai scumpă restaurare?

Cătălin Cedric Ghigea: Cea mai scumpă a fost restaurarea unei maşini cu motor de avion din al doilea război mondial. Maşina se numeşte Brutus şi este a doua maşină de acest gen din lume. Cealaltă maşină se află într-un muzeu în Germania.

Reporter: Care este preţul mediu pentru o maşină restaurată? Care este cea mai scumpă maşină restaurată pe care aţi vândut-o?

Cătălin Cedric Ghigea: În societate există prejudecata că maşinile clasice sunt maşini scumpe. Am făcut exerciţiul de a întreba diverşi oameni cât cred ei că este valoarea unui Ford T. Răspunsurile m-au surprins. Marea majoritate a răspunsurilor spuneau că valoarea este de cel puţin un million de euro. În realitate, acel model costă între 20 şi 30.000 euro. Se pot cumpăra maşini clasice şi la 10.000 euro. Nu există un preţ mediu. Costul fiecărei restaurări este dat de starea efectivă a fiecărei epave în parte, în funcţie de numărul de ore necesare şi a pieselor ce trebuie cumpărate.

Reporter: Ce modele aţi restaurat până în prezent?

Cătălin Cedric Ghigea: În ultimii 4 ani am restaurant aproximativ 60 de maşini clasice. Câteva exemple ar fi: Rolls Royce Phantom 2 coupe, Porsche 356, Cevrolet Corvette, Jaguar E Type, Lancia Aurelia, BMW 327, Talbot Lago, Facel Vega, Mercedes Benz 300S, 190SL, 230SL, Ferrari 330, 365 GTC, etc dar şi Aro şi Dacia.

Reporter: Care sunt top 3 modele pe care le solicită clienţii? Aveţi şi clienţi din străinătate?

Cătălin Cedric Ghigea: Avem mulţi client din străinătate. Modelele preferate sunt Porsche 356, Mercedes Benz 190SL, Jaguar E Type, Detomaso Pantera, MGA, MGB.

Reporter: Câte maşini aţi restaurat până în prezent?

Cătălin Cedric Ghigea: Oldtimer Studio există de peste 10 ani. În tot acest timp am restaurat aproximativ 130 de maşini.

Reporter: Este profitabilă activitatea de restaurare a maşinilor clasice?

Cătălin Cedric Ghigea: Această afacere aduce un mic profit. Plecând de la epave, nu este totdeauna uşor să estimezi necesarul de piese sau de ore de lucru. Riscurile pe care le prevezi la începutul proiectului au prostul obicei să se materializeze. Acest lucru afectează profitabilitatea.

Reporter: Cum îşi pot procura informaţii potenţialii clienţi despre activitatea Oldtimer Studio? Aveţi deschis vreun showroom?

Cătălin Cedric Ghigea: În fiecare săptămână primim vizite la sediul societăţii noastre de la oameni care au auzit de noi. Nu este necesar ca toate aceste vizite să se concretizeze în comenzi certe. Mulţi oameni vin doar pentru a admira maşinile şi pentru a discuta despre diferite maşini ce nu se mai produc de mulţi ani.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre investiţiile în maşini clasice? Au fost profitabile în această perioadă de criză?

Cătălin Cedric Ghigea: Investiţiile în anumite maşini clasice sunt profitabile. Cu cât modelul a fost fabricat în mai puţine exemplare cu atât valoarea maşinii este mai mare. La fel şi posibilitatea ca valoarea ei să crească în timp.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre evoluţia preţurilor maşinilor clasice restaurate, în ultimii 20-30 de ani?

Cătălin Cedric Ghigea: La anumite modele, în ultimii 10 ani s-au constatat creşteri ale valorii de până la 100%. În ultimii ani, investiţia în maşini clasice a depăşit stadiul de pasiune sau moft şi a fost certificată ca o metodă relativ puţin riscantă de a investi.

Reporter: Care sunt principalele premii pe care le-aţi obţinut de-a lungul timpului?

Cătălin Cedric Ghigea: Multe din maşinile restaurate de noi au câştigat premii de restaurare la concursuri de profil. Din păcate, nu am participat încă la un concurs de eleganţă din străinătate, dar va veni şi acea vreme.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre echipa care restaurează maşinile clasice?

Cătălin Cedric Ghigea: După cum ştiţi, acum câţiva ani buni au dispărut şcolile de meserii în România. Asta face ca identificarea unor noi angajaţi să fie din ce în ce mai dificilă. De aceea, am adoptat metoda de a califica oamenii la locul de muncă. În fiecare an încercăm să atragem tineri care să înveţe o meserie.

Reporter: Care este profilul clientului Oldtimer Studio?

Cătălin Cedric Ghigea: Cei mai mulţi clienţi ai noştri sunt cetăţeni străini. Atraşi în România, la început, de costurile salariale mai mici. Reuşim să le arătăm că restaurăm nu numai mai ieftin dar şi extrem de bine şi aceşti clienţi revin.

Profilul clientului român este reprezentat de iubitori de maşini clasice, proprietari de afaceri de familie sau liber profesionişti. Tot mai mult, apar clienţi din zona middle management al corporaţiilor.

Din păcate, numărul clienţilor din România nu poate susţine o astfel de afacere de restaurare a maşinilor clasice. Eu sper că în următorii ani apetitul pentru maşinile clasice va creşte şi în România.

Toate maşinile clasice pe care noi le restaurăm obţin ITP de la RAR. Sunt deci sigure pentru a fi conduse pe drumurile publice. Spun asta pentru că adesea, în România, primim întrebări referitoare la siguranţa în exploatare a maşinilor clasice.

Reporter: Asiguraţi şi service modelelor restaurate pe care le vindeţi?

Cătălin Cedric Ghigea: Asigurăm service în perioada de garanţie dar şi post garanţie. Maşinile restaurate de noi beneficiază de garanţie de 12 luni de la recepţie.

Reporter: Oferiţi şi servicii de închiriere a maşinilor?

Cătălin Cedric Ghigea: Nu.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre participarea de la SAB?

Cătălin Cedric Ghigea: În fiecare an, Oldtimer Studio organizează Bucharest Classic Car Expo în cadrul SAB. În fiecare an expunem aproximativ 50 de automobile restaurate de noi sau aparţinând altor colecţionari din România. Încercăm astfel să popularizăm maşinile clasice, să naştem pasiune pentru astfel de maşini şi în România.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. si spor la treaba!

    La mai mare! 

    Buna ziua am un bmw 316i compact open air.Din anul1999.iubesc aceasta masina si mar interesa catcosta o restaurare? Multumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb