Creşterea preţului cărnii de porc de pe piaţa locală este iminentă, în acest an, având în vedere trendul crescător al costurilor pe care producătorii trebuie să le suporte pentru achiziţia de furaje, şi schimbărilor legislative la nivelul Uniunii Europene (UE), informează un comunicat trimis redacţiei.
"Crescătorii şi procesatorii au amânat scumpirea produselor din carne de porc pentru a evita scăderea şi mai mare a consumului, asumându-şi creşterile de preţ la furaje şi la utilităţi. Mulţi dintre procesatori nu mai pot susţine aceste creşteri, astfel că vor opera majorări de preţ la raft. Estimăm că până la finele anului creşterile vor fi de 12-15%. Iar în perioada imediat următoare vom vedea creşteri de până la 7%", a declarat Olimpiu Şoneriu, directorul general al Carmolimp.