ÎN URMĂTORII CINCI ANI: Electrica vrea să instaleze contoare inteligente la 15% dintre utilizatorii săi

M.I.
Companii / 6 martie 2019

Electrica vrea să instaleze contoare inteligente la 15% dintre utilizatorii săi

Electrica a propus Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) un plan de implementare a contoarelor inteligente pentru 15% dintre cei 3,7 milioane de utilizatori ai reţelei sale de distribuţie, în următorii cinci ani, a declarat, astăzi, Livioara Sujdea, director executiv de distribuţie din cadrul grupului.

ANRE trebuie să avizeze aceste planuri întrucât investiţiile în contoarele inteligente vor fi reflectate integral în tarifele de distribuţie suportate de consumatori, conform Agerpres.

"Există o legislaţie secundară actualizată pentru dezvoltarea la scară largă a sistemelor de contorizare inteligentă, care a apărut în toamna anului precedent. Toţi operatorii de distribuţie am avut obligaţia să trimitem la ANRE până la mijlocul lunii ianuarie a acestui an propunerile de planuri pentru implementarea sistemelor inteligente de contorizare pe următorii 10 ani", a spus ea.

Astfel, pentru următorii cinci ani, Electrica a propus instalarea de contoare inteligente la 15% din cei 3,7 milioane de utilizatori, în cele trei regiuni de distribuţie (Muntenia Nord, Transilvania Nord şi Transilvania Sud).

"ANRE a cerut informaţii suplimentare, nu foarte multe. Ne aşteptăm ca în viitorul apropiat ANRE să ne dea un feed-back şi să existe o decizie în ceea ce priveşte propunerile operatorilor de distribuţie", a adăugat Sujdea, mai scrie Agerpres.

Potrivit acesteia, Electrica a desfăşurat proiecte-pilot în anii anteriori şi a instalat până acum contoare inteligente la 3% dintre utilizatorii săi.

"Sunt costuri specifice pe care fiecare operator de distribuţie le-a evaluat în urma proiectelor-pilot. Întrucât tehnologia a avansat, ne aşteptăm la costuri suportate la nivelul planificat", a mai spus reprezentanta Electrica.

Investiţiile în contoarele inteligente se vor recunoaşte integral în tarifele de distribuţie suportate de consumatori, a precizat ea.

Iniţial, în Legea 123/2012, legea-cadru a sectorului energetic, exista obligativitatea ca 80% dintre consumatorii de energie din România să aibă contoare inteligente până în anul 2020, însă ANRE a propus anul trecut modificarea acestei prevederi.

În luna martie a anului trecut, Henorel Soreaţă, vicepreşedinte al ANRE, declara că, în urma proiectelor-pilot, a reieşit că acest lucru nu se poate realiza în orizontul de timp propus de lege.

"În acest moment, termenul de 2020 nu este fezabil. Continuarea procesului de implementare are nevoie de o actualizare a cadrului legislativ primar. ANRE a făcut şi o propunere în acest sens, de modificare a Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, ţinând seama de complexitatea problemelor ridicate la implementarea sistemelor de măsurare inteligente", a afirmat Soreaţă la momentul respectiv.

Potrivit datelor ANRE, în luna martie 2018 aproximativ 4,8% dintre consumatorii din România, adică un număr de 443.000, deţineau contoare inteligente de măsurare a consumului de energie electrică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb