ÎNAINTEA NOILOR NEGOCIERI DE LA WASHINGTON: SUA şi China şi-au oferit reciproc unele concesii comerciale

M.I.
Internaţional / 12 septembrie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Preşedintele american Donald Trump a salutat, miercuri, decizia Chinei de a excepta de la tarife unele medicamente anticancer şi a altor produse şi a anunţat la rândul său o scurtă amânare a majorărilor de tarife pentru bunuri chinezeşti în valoare de miliarde de dolari, transmite Reuters.

Bursele asiatice au crescut, joi, în urma informaţiilor, concesiile având loc cu câteva zile înainte de o întâlnire planificată între negociatorii americani şi chinezi, la Washington, detensionând escaladarea războiului comercial dintre cele mai mari două economii ale lumii.

Decizia Chinei de a excepta unele bunuri americane a fost "o mişcare importantă" a Beijingului şi un gest pozitiv înainte de întâlnirea de la Washington, a declarat Trump la Casa Albă.

China a anunţat miercuri un set de 16 tipuri de produse americane care vor fi scutite de tarife, între care se află medicamente anticancer şi lubrifianţi, precum şi ingrediente pentru hrana animalelor, respectiv zer şi făină de peşte, potrivit unui comunicat al Ministerului chinez de Finanţe.

"Au făcut câteva mişcări...este destul de bine. Cred că este un gest, nu? A fost o mişcare importantă", a spus Trump.

Miercuri, Trump a scris pe Twitter că Statele Unite au convenit să amâne majorarea tarifelor pentru produse chinezeşti în valoare de 250 de miliarde de dolari de la 1 octombrie la 15 octombrie, ca un gest de bună-credinţă. Tarifele urmau să fie majorate de la 25% la 30%.

Trump a spus că speră să ajungă la un acord cu China după mai mult de un an de impunere a unor tarife de retorsiune, care au agitat pieţele financiare, transmite Reuters.

"Lucrez cu ei, îi cunosc şi îi plac. Sper să putem face ceva", a mai spus Trump.

Acţiunile asiatice au crescut, joi, iar yuanul chinezesc s-a apreciat cu 0,27% în tranzacţiile offshore, investitorii sperând într-o atenuare a fricţiunilor comerciale.

Negociatorii comerciali adjuncţi ai celor două ţări se vor întâlni la Washington la jumătatea lunii septembrie, iar în octombrie vor urma discuţii la nivel ministerial. Datele exacte ale întâlnirilor nu au fost anunţate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb