Înalta Curte discută cererea de redeschidere a urmării penale pe numele lui Stănescu

A.C
Anticorupţie / 8 februarie 2018

Înalta Curte discută cererea de redeschidere a urmării penale pe numele lui Stănescu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) dezbate, astăzi, cererea DNA de confirmare a redeschiderii urmăririi penale într-un dosar în care este vizat şi vicepremierul Paul Stănescu, conform Agerpres.

Pe 25 ianuarie, Instanţa supremă a amânat procesul, deoarece persoanele implicate alături de Paul Stănescu în dosar nu au avut avocat.

Paul Stănescu a venit atunci la ÎCCJ şi a declarat că va demisiona din funcţie dacă va fi inculpat în acest dosar.

Acesta a susţinut: "În 2010, Curtea de Conturi a făcut verificări de fond, a spus că totul e în regulă. După aceea, un cetăţean a cărui identitate, spune DNA, nu a fost găsită a făcut o sesizare în dosarul cu finanţarea echipei de fotbal Alro Slatina şi au început cercetările. DNA Craiova a avut un expert, au verificat dacă există prejudiciu, DNA Craiova a zis că nu există prejudiciu şi în baza constatărilor au dat neînceperea urmăririi penale. Pe 17 ianuarie 2018, DNA cere redeschiderea din nou a acestui dosar. Nu ştiu care e cauza (...) Mai sunt încă trei auditori de la Curtea de Conturi citaţi în acest dosar şi s-a amânat. Ceea ce vă pot spune eu este un lucru clar: în momentul în care voi deveni inculpat în acest dosar, eu, Paul Stănescu, îi voi pune demisia pe masa prim-ministrului. Asta trebuie să ştiţi de la mine. Declaraţia mea este o certitudine (...) Eu cred că totul a fost legal".

Cererea DNA a fost înregistrată pe data de 17 ianuarie 2018, iar alături de Stănescu intimaţi în dosar sunt Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman şi Remus Manolache.

Potrivit unor surse judiciare, dosarul a pornit de la o sesizare a Curţii de Conturi şi are ca obiect deturnare de fonduri de la Consiliul Judeţean Olt, în legătură cu finanţarea unei echipe de fotbal.

Paul Stănescu a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Olt în perioada iunie 2008 - iunie 2016.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb