Încălzirea globală a început la 12 septembrie

Pentru istorie, 11 septembrie rămîne ziua în care America a încetat să mai fie un sanc­tuar, un loc invulnerabil. Unda de şoc a evenimentelor se resimte şi astăzi, nu doar în politica internă a Statelor Unite, ci în toate articulaţiile sistemului internaţional. Pe măsură ce timpul trece, însă, atît evenimentele "vizibile", cît şi ţesătura din spatele lor, în loc să se clarifie, devin tot mai ceţoase. Atacul de la 11 septembrie, cît şi răspunsul Adminis­traţiei Bush, botezat "Războiul împotriva terorismului", sunt acţiuni ale căror resorturi motivaţionale şi structuri decizionale ridică astăzi mai multe semne de întrebare decît şi-ar fi putut oricine închipui, cu şase ani în urmă.

Las deoparte tonele de scrieri care susţin variante fantezis­te ale teoriei conspiraţiei, în legătură cu 11 septembrie. Există, însă, un invariabil punct de convergenţă, în literatura critică privind evenimentele: ideea că acest "Pearl Harbour" al politicii americane, pentru secolul XXI, a fost un eveniment creat! Iar autorii lui trebuie căutaţi în cercurile oculte ale puterii, inclusiv sau mai ales în cel al "uliilor" care l-au adus la Casa Albă pe Geor­ge Bush jr. Orice om cu scaun la cap se întreabă, cu o bună doză de neîncredere, dacă o asemenea ipoteză merită măcar să fie luată în considerare. Ce fel de oameni să fie aceia care, cu bună ştiinţă, pun la cale un atentat împotriva propriei populaţii, pentru a-şi atinge scopurile politice şi desigur niscai interese economice, foarte profitabile pentru "cercurile de interese" apropiate? Oameni politici! ar fi un răspuns cinic! Suficient de credibil, din păcate, dacă ne uităm la experienţe recente ale trecutului! Credibil şi dacă privim cu atenţie gradul inimaginabil de libertate şi impunitate cu care acţionează decidenţii de vîrf ai puterii, chiar şi în democraţiile cele mai avansate. Dintre toate ocupaţiile care includ capacitatea de a decide asupra vieţii altor semeni, cea de "politician aflat la guvernare" este de departe supusă celor mai puţine restricţii şi elemente de control, atît logic-raţional, cît şi juridic-legal. Semnele de întrebare în legătură cu 11 septembrie nu vor fi niciodată înlăturate, toate. Cîteva, însă, ar trebui totuşi lămurite, definitiv şi dincolo de orice îndoială rezonabilă! Spre exemplu, cum se face că pe lis­tele oficiale de pasageri ale curselor deturnate şi prăbuşite ulterior asupra clădirilor din New York şi Washing­ton nu se regăsesc numele celor 19 atentatori, identificaţi în doar cîteva ore de autorităţi? Ori, cum se explică faptul că motorul avionului prăbuşit asupra clădirii de sud din complexul World Trade Center, care a căzut ulterior în stradă, nu este al unui aparat Boeing 767 utilizat de "United Airlines" pe cursa din acea zi, ci al unui 737? Ce a produs prăbuşirea tip "cădere liberă" a clădirii nr. 7 din complexul World Trade, care nu a fost nici lovită de vreo aeronavă şi nici nu a fost supusă vreunui incendiu de proporţiile celor din Turnurile Gemene? Ca să nu mai vorbim despre ciudatele erori tehnice ale Raportului oficial al Congresului asupra evenimentelor de la 11 septembrie, care susţine că structura de oţel internă a Turnurilor Gemene era o simplă tubulatură, utilizată pentru circulaţia lifturilor şi scări, lăsînd rezis­tenţa principală pe structura externă a clădirii, cînd toată documentaţia tehnică a construcţiei arată că turnurile au fost ridicate cu nu mai puţin de 47 de trunchiuri de oţel în structura internă, care, chiar şi cînd turnurile s-ar fi prăbuşit, ar fi rămas la verticală!

"Misterele" legate de 11 septembrie se amplifică, în mod ciudat, mai repede decît sunt generate răspunsuri credibile la întrebări pe care toată lumea şi le pune astăzi, cum probabil şi le-a pus şi atunci, în zilele din toamna lui 2001. Ce a produs schimbarea radicală de perspectivă a Administraţiei Bush asupra evenimentelor şi mai ales asupra alegerii răspunsului potrivit faţă de atentate? Iniţial, viziunea oferită chiar de Preşedinte a fost una centrată pe "riposta juridică": vinovaţii, oriunde s-ar afla ei, vor fi descoperiţi şi aduşi în faţa justiţiei, pentru a da seamă de fărădelegile lor! O zi mai tîrziu, americanii şi lumea întreagă aflau că Statele Unite au ales să declanşeze "un război împotriva teroris­mului". Ceea ce părea atunci o simplă metaforă, s-a dovedit a fi o schimbare radicală de perspectivă, iar sintagma a fost luată la propriu. Abordarea militară a prevalat asupra celei juridiciare. Ce a produs această schimbare? Cu ce argumente s-a operat? Cine şi în ce condiţii a formulat noua variantă de acţiune? Niciunul dintre aceste răspunsuri nu este astăzi disponibil!

Nici motivaţia şi resorturile acţiunii teroriştilor nu sunt mai puţin clare astăzi decît acum şase ani. Desigur, dacă faci din America "inamicul nr. 1", a o lovi pe propriul teritoriu, acţiune echivalînd simbolic cu o umilitoare înfrîngere, este un obiectiv "raţional". Ideea că poţi declanşa o asemenea operaţiune doar de dragul "cîştigului de imagine" este însă prea puţin credibilă, dacă nu cu totul iraţională. Ce aştepta Bin Laden să se întîmple după reuşita operaţiei sale diabolice? Să vadă stea­gul alb al capitulării ridicat în vîrf de băţ la Casa Albă? Să primească în cortul său o delegaţie americană venită să negocieze "pacea"? Sau ce aşteptă acum, cînd emite spre America chemarea trecerii în masă la islam? Desigur, iraţionalitatea este un ingredient inevitabil al acţiunii umane. Dozele variază, funcţie de condiţii şi de caracteristicile actorilor implicaţi. Totuşi, este posibil să ne aflăm într-un univers în care "iraţionalitatea" devine materia primă a acţiunilor, atît de partea teroriştilor, cît şi de cea a autorităţilor celei mai puternice ţări din lume?

Vorba unui sceptic: ceva nu se potriveşte aici! Un singur lucru rămîne de necontestat: la 12 septembrie 2001, lumea a intrat într-un proces rapid şi periculos de "încălzire politică globală", care ar putea produce topirea rapidă a structurilor de rezistenţă ale sistemului internaţional.