ÎNCEPÂND DE VINERI  Acţiunile Star Residence Invest intră la tranzacţionare în piaţa AeRO

A.I.
Piaţa de Capital / 17 martie 2021

 Acţiunile Star Residence Invest intră la tranzacţionare în piaţa AeRO

Compania vine în piaţă cu o capitalizare de 10,5 milioane lei

Acţiunile Star Residence Invest (REIT) debutează vineri în piaţa AeRO, emitentul urmând să fie prima companie din ţara noastră de tip REIT (Real Estate Investment Trust) listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), se arată într-un comunicat de astăzi al operatorului pieţei noastre de capital.

În luna decembrie a anului trecut, Star Residence Invest a derulat o oferta secundară de vânzare de acţiuni, printr-un plasament privat în cadrul căruia a atras 8,1 milioane lei de la investitori, fiind subscrise 37,2 milioane de acţiuni, la un preţ de 0,218 lei/ titlu.

Astfel, investitorii care au participat în cadrul plasamentului deţin cumulat 77,64% din acţiunile Star Residence Invest, iar dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP), fondatorul şi acţionarul majoritar al Star Residence Invest de la acea dată, şi-a redus participaţia la Star Residence Invest la 22,36%, se arată în comunicat.

În urma plasamentului privat, Star Residence Invest a obţinut o capitalizare anticipată de aproape 10,5 milioane lei (2,1 milioane euro).

BRK Financial Group (BRK) a intermediat plasamentul privat şi, totodată, admiterea la tranzacţionare a Star Residence Invest pe SMT - piaţă AeRO, în calitate de Consultant Autorizat.

REIT-urile sunt companii ce deţin, operează sau finanţează proprietăţi imobiliare generatoare de venituri.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Se face si (...) acesta X5

    1. De ce ar fi (...)? Apartamente in Cluj, acolo un tefelimea munceste si se distreaza si ne plateste noua chirie?

      Apartamentele sunt in Bucuresti, in complexul Greenfield din Baneasa, nu in Cluj. Administratorul este in Cluj.

      Apartamentele sunt in Bucuresti, in complexul Greenfield din Baneasa, nu in Cluj. Administratorul este in Cluj.

    Se vor vinde iar actiunile in piata secundara cu 500% randament?

    1. Ar fi stupid daca s-ar intampla. Nu e ca si cum apartementele din Baneasa o sa valoreze de 5 ori mai mult in felul asta.

      Corect! Oricum preturile sunt destul de sus, sansa de majorare a chiriei zero, deci oarecum predictibil pentru un an , doi.nimic spectaculos.Nu a fost bataie mare nici macar in plasamentul privat(doar 31 de investitori plus ca era vb si de o majorare de capital care aparent nu a starnit interes), asa ca implicit nu vad nici maine ceva wow, dar sa nu subestimam lacomia si prostia, palier de miscare as vedea maxim +10-20% datorata freneziei cumparatorilor amatori.

      nu. valoarea intregului REIT este undeva de 8 ori valoarea anuala a chiriilor incasate minus datoriile REIT. actiunile vor fi putin volatile. daca ai 10.000 euro si vrei expunere pe piata inchirierilor residentiale, nu poti cumpara un apartament dar poti cumpara actiuni in REIT. nu sunt actiuni speculative, iar randamentul va fi modest

      De acord cu tine, doar ca as vedea putina "agitatie", datorita numerosilor investitori ,proaspat intrati pe piata, agitatie de care s-ar putea sa profite cei 31 de investitori initiali, plus ca si o return de 5-7% anual din chirii ar fi satisfactor pentru unii, lasa o portita deschisa pentru usoare cresteri chiar si pe termen lung.....vom vedea oricum vineri daca se face busculada sau primeaza ratiunea

    Ma întrebam eu unde stau adevaratii analiști !

    Este normal ca investitorii sa între pe listările noi , atâta timp cât clasicele (SNP , snn, etc) sunt la maxime istorice , mulți dintre aceștia marcând profiturile.

    Mulți dintre investitori sunt conștienți ca , cel puțin anul acesta, câștigul vine din noile listări (safe, ag, reit, ihunt, nrf). Acest lucru nu este o dovada de amatorism sau novice , ci din contra. 

    1. Succes!!!

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb