Încetineşte creşterea economiei Chinei

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 iulie 2008

Economia Chinei a crescut, în trimestrul al doilea, în cel mai încet ritm de după 2005. Creşterea a fost de 10,1% în intervalul menţionat, în ritm anual, faţă de o expansiune de 10,6% în primele trei luni din 2008, potrivit cifrelor anunţate de Biroul de Statistică din Beijing. Analiştii estimau o expansiune de 10,3%. Creşterea PIB-ului Chinei a încetinit pentru al patrulea trimestru consecutiv.

În condiţiile date, moneda Chinei - yuanul, a înregistrat cel mai puternic declin din ultimele şapte săptămâni. Yuanul a scăzut cu 0,22%, la 6,8265 unităţi/dolar pe piaţa din Shanghai. De menţionat că, anul acesta, moneda chinezească a câştigat 7% în raport cu cea americană.

Biroul de Statistică a mai anunţat că, în luna iunie, inflaţia din China a fost de 7,1%, faţă de 7,7% în luna mai. Inflaţia s-a mai redus faţă de nivelul maxim al ultimilor 12 ani înregistrat în februarie: 8,7%. Aceasta se menţine, însă, peste ţinta anuală prevăzută de banca centrală: 4,8%.

Creşterea economiei Chinei susţine expansiunea globală, afectată de prăbuşirea pieţei imobiliare şi de criza financiară care ameninţă cu recesiunea Statele Unite ale Americii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb